Surâs enigmatic

Pozele-s de câteva zile. Cheful de scris este de azi, aseară nu l-am găsit. Uneori nu-i nevoie de prea multe cuvinte, nu-i așa? Taci și admiri, în liniște. Mașinile care trec vâjâind pe autostradă mai deranjează, în rest e perfect. Câmpul deschis, cărările multe, care mă ispitesc, simt că-mi oferă multiple posibilități și-mi intensifică dorul de ducă, păsările fel de fel, florile, iarba, mirosul de pâine proaspătă, scoasă din cuptor, ce vine de la o brutărie ce-i peste drum, toate astea și multe altele fac serile perfecte, prelungesc plimbările. Am văzut o tufă mare de liliac, mov și alb, amestecat, peste canal, în spatele unei case, mă bătea gândul să mă duc să cer două, trei crengi bărbatului care stătea pe terasă și admira cerul, și el. Cred că mi-ar fi dat, cineva care apreciază frumusețea cerului și liniștea serii mi-ar fi înțeles nevoia de-a-mi afunda nasul în florile parfumate de liliac…
Un alt bărbat, ai cărui pași nu i-am auzit, eram prea cufundată în încercarea de-a prinde toate nuanțele cerului și curcubeul din stânga soarelui, s-a oprit la câțiva pași de mine și-a exclamat: „Ce frumusețe!”. L-am privit surprinsă, am confirmat moale, nesigură la ce anume se referea. La cer? La peisaj? El mă privea, surâzând enigmatic, pe mine, în ochi. Și ce ochi albaștri avea! În ce contrast erau cu fața lui înnegrită de soare, cu riduri fine în jurul ochilor! A plecat mai departe pășind hotărât, cu părul în vânt, zâmbind, cu bocancii de călător, rucsacul atârnându-i glumeț pe o parte, pantalonii din stofă cafenie și haina ponosită, bătută mult de vânt, soare și ploi. Nu-l cunoșteam, habar n-am cine era, nu-l mai văzusem niciodată până atunci și totuși mi-era familiar. Privirea lui mai ales, deschisă, blândă, caldă, sinceră… Ciudat… Habar n-am de ce m-am gândit, privind lung după el, la Isus. Mirosul de pâine caldă, proaspătă, scoasă atunci din cuptor, era și mai intens. Curcubeul din stânga soarelui era și mai strălucitor. Norii formau desene interesante pe cer.
Uneori nu-i nevoie de multe cuvinte. Doar de-un surâs. Nu-i așa?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
13 mai 2021

12 gânduri despre „Surâs enigmatic

  1. Cuvintele nescrise sunt ca apa rece din adâncul unei fântâni. Uneori te răcorești numai privindu-i lucirea întunecată. Te uiți la ea, la tine, ți-e bine și așa. Dar alteori simți nevoia să bagi ciutura și s-o aduci la suprafață. Atunci Aura, ne răcorești și pe noi! Abia te aștept cu noua ta carte!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.