Cotcodăcit

Am ieșit și ieri, și azi. Cam pe la aceeași oră, pe același drum. E ora la care belgienii de obicei mănâncă și nici drumul nu-i (mă rog, nu era) prea circulat. Am căutat liniștea naturii, glicina mov ce anul trecut, pe vremea asta, era înflorită; am căutat soarele, căldura, casa de pe malul Durmei, (Someșul meu de-aici 😁), am găsit doar vânt, doi boboci, niște pufișori galbeni, găgăitori, un cer destul de înnorat și-un fluture anemic, galben, ce-a stat cuminte la pozat. Nici liniște n-a fost cât-aș fi vrut, prea mulți bicicliști, prea mulți oameni (la fel de găgăitori). E clar că suntem prea mulți în țărișoara asta pe metru pătrat; acum, când călătoriile nu-s posibile, se vede asta, nu-i loc unde să te mai duci și să nu dai de nimeni, din contră, e mult prea populat. Nu cred că-s asocială, dar nici nu mă dau în vânt după companie, momentan. Prefer deocamdată compania patrupedă, bipezii mă agită mult prea mult. Iubesc oamenii, să nu mă înțelegeți greșit, însă superficialitatea, vorbăria goală, gălăgia lor e uneori prea mult. Mă obosește mult prea tare. E vina mea, știu, probabil îs io defectă, nu mai suport vorbitul ăsta-n van, doar de dragul de-a vorbi. O moimă a vorbit continuu la telefon, era în urma mea, vorbea, și vorbea, și iar vorbea… și numai banalități. Un grup de fete, așezate direct pe iarbă, la fel, cotcodăceau în fața ecranului unui telefon, se-ntreceau să-i capteze atenția băiatului de dincolo de ecran, doar una tăcea. Mânca paste, dintr-un castron, c-o furculiță de plastic, c-o poftă de mi s-a făcut și mie foame, instant.

Bicicliștii care-au trecut vâjâind pe lângă mine la fel, strigau unii la alții (să se audă!), povesteau cu foc și patos, de zici că erau în sufragerie, în jurul unei mese și trebuiau să întrețină conversația.

Măcar la casa de pe malul Durmei a fost un pic mai liniște. Max a alergat în voie, s-a cocoțat ca o căpriță neagră pe bancă, a stat și el, cuminte, la pozat. Asta până a auzit găinile cotcodăcind… 😁

Cu drag și cu iubire,

Aura.

16/04/2021

6 gânduri despre „Cotcodăcit

  1. Eu chiar sunt asocială. Și niciodată n-a fost parcul atât de plin ca în ultima vreme. Într-adevăr, nu mai pleacă lumea nicăieri. Mișună cu toții în parcul meu. 🙂 Și pe drumul tău de pe malul Durmei.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Moimă!? Aura, am râs cu poftă numai la gândul că unii nu vor ştii cine poate deveni „moimă”. Deşi e plină lumea de ele! Crede-mă, am şi eu moime pe aici. Şi am privilegiul să le spun aşa că nu mă înțelege nimeni. Când sun intrebată ce-am zis, răspund ceva extrem de agreabil…pupici!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.