Acceptare și recunoștință, mulțumire și bucurie pentru fiecare lucru mărunt din viața ta, pentru fiecare strop, moment de fericire, orice crâmpei de bucurie, cât de mic și aparent neînsemnat, să-l observăm, să-l prețuim. După zile în care durerea te-a răscolit pe toate părțile, după nopți nedormite în care-ai vegheat un ghemotoc de blană și l-ai mângâiat, o rază de soare, o mâncare caldă, un giumbușluc neașteptat, o clipă de tihnă, un moment de ușurare, un mesaj de încurajare sunt inestimabile. Nu mai cred demult în fericirea absolută, am scris despre asta de destule ori, nu există așa ceva. Clipe, momente de fericire da, avem. Iar când știm să le unim, să le legăm unele de altele, putem spune că am atins înțelepciunea. (După cum mi-a scris Condei, și-i mulțumesc)

Cât de înțeleaptă sunt, nici asta nu pot spune, pentru că am destule momente în care numai înțeleaptă nu-s; și-apoi mă tot mir și mă țuțur – io, de mine! – ce alegeri ciudate fac. Când mă scot din zona de confort și mă arunc cu capul înainte. Când încerc marea cu degetul, să mă conving a mia oară că e și sărată, e și udă. Eh, și după ce mă conving, știu apoi să stau pe curul meu, măcar o vreme.

Am reușit să-mi rezolv spatele, știam bugăt de bine că nu am voie să ridic greutăți mari, am petrecut multe ore la recuperare, am luat destule pastile și-am făcut și infiltrații, dar io nu, „super women” ce mă cred că îs, am ridicat. Și nu puțin… Eh, spatele meu a protestat vehement și m-a scos din circulație, m-a potolit el pe mine și mi-a băgat mințile-n cap. Știți voi, ca durerea, profesor mai bun nu e.

Colac peste pupăză, s-a îmbolnăvit și ăsta micu’, Max. Azi noapte amărâtul m-a trezit de 4 ori, de fapt ce trezit, că de la o vreme mi-era și frică să adorm. Medicamentul prescris pentru alergie i-a făcut stomacul harcea-parcea, când nu vomează, are diaree, când nu are diaree, vomează. Și uite-așa ne petrecem nopțile…

Așa că, pentru mine, fiecare moment de calm, de liniște, de tras aer în piept, e neprețuit. E fericire. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu-i mai rău. Măcar pot să mă mișc, măcar Max o să-și revină, măcar avem momente de tihnă și de pace. Cei care mă citiți, știți că situația asta-i un deja-vu, am mai trecut prin asta și cu Edi. Și n-a fost defel ușor… Dar, la fel ca și atunci, același lucru-l scriu și-acum: nu o să renunț, n-o să mă dau bătută. O să mulțumesc și-o să fiu recunoscătoare pentru fiecare moment. Orice motiv, cât de mic și neînsemnat de bucurie, o să-l trăiesc din plin.

Și-același lucru vă îndemn să-l faceți și voi.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

14/04/2021

#trăirileaurei le găsiți aici ⬇⬇⬇

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Mulțumesc!