Întotdeauna în preajma împlinirii unui vis devin tăcută. Mă retrag în mine. Senzația de ireal mă copleșește atât de tare și de mult, încât tăcerea e singura care-o poate exprima. Mă înarmez cu-n pămătuf colorat în toate culorile curcubeului, cu cârpe, spray-uri, produse de curățat, pun căștile pe urechi și-ncep. Frec. Șterg. Curăț. Spăl. Destoinic. Fiecare colțișor, fiecare braț, fiecare arc, ramă, covor, blat, chenar, nu rămâne nedereticat. Muzica bubuie-n căști, nu aud nimic altceva. E o rupere de exterior totală. Deplină. Câteva ore mintea mea tace. Mâinile repetă mecanic aceleași gesturi. Abia când totul strălucește, și eu mă-ntorc. Revin în mine. Calmă. Liniștită. Obosită, cu spatele înțepenit dar c-o limpezime-n minte și-n suflet mult dorită. Căutată. Când emoțiile-s prea mari, prea dodoloațe, când vin de-a valma și mă copleșesc, tac. Mă retrag. Le cumințesc. Șterg, spăl, curăț, frec. Fac curat.

Visurile-s aproape. La o întindere de mână. Emoțiile-s mari, dar știu cum să le potolesc. Cu pămătuful meu colorat în toate culorile curcubeului. Și-un miros de curat, de proaspăt, cu-n iz de lămâie, un fum de tămâie, purtat pe la toate icoanele șterse de praf și-o urmă de mov-pal, de lavandă uscată.

Lălăi ultimele versuri ascultate-n căști: „Tu vii de pe Marte/ Eu te duc pe Venus”…

Cu drag și cu iubire,

Aura.

08 aprilie 2021

#TrăirileAurei le găsiți aici ⬇

https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Mulțumesc!