Cică „Ochii sunt oglinda sufletului”. Unde oare citise tâmpenia asta? „Să te încrezi în ceea ce simți”. Altă prostie! „Instinctul nu te înșală niciodată”. Pe naiba! Datorita instinctului își luase la revedere de la o mie de euro, proasta naibii! Când n-o să mai trăiască după cărți? Când o să coboare cu picioarele pe pământ? Văzduhistă și tutulucă, bine-i zicea maică-sa!

       Pe întuneric, în holul luminat doar de-o lună plină imensă, Alisa fuma. Când era prea tulburată iar gândurile nu-i dădeau pace, Alisa-și făcuse un obicei din asta, să se refugieze, după ce băieții adormeau, pe holul rece al casei și, cuibărită pe pragul îngust, cu genunchii osoși și ascuțiți strânși de brațele scheletice la pieptul parcă de băiat, fuma. Trăgea cu sete din țigară, admirând fumul care dansa fantomatic în aer, creând fel și fel de forme și jarul ce scânteia roșiatic. De data asta se certa singură-n gând pentru tâmpenia pe care o făcuse. Cum de ratase așa o șansă? Mda. Unu la mână, nu-i plăcuseră ochii și privirea lui. Doi la mână, individul era înfricoșător. Așa o matahală nu-i inspirase niciun dram de siguranță și încredere. Trei la mână, era foarte nepoliticos, bădăran de-a dreptul. Bun, și ce dacă? Poate că omul era nevinovat și ea s-a repezit să-l catalogheze. Și asta după ce se rugase atât de mult de colega ei s-o ajute să plece! Na, poftim plecat, idioată ce ești! Și ia-ți la revedere de la tot ce ai visat c-o să faci cu banii ăia. Nici tu mâncare mai bună, nici tu rechizite, haine sau papuci! Iar datoriile cine-o să le plătească? Papa de la Roma?

     — Mami, unde ești? îl auzi pe Andrei scâncind din camera în care dormeau toți trei.

      — Aici, mami, vin imediat înapoi în pat, îi răspunse Alisa, și, suspinând adânc, stinse țigara.

    Eh, o să vadă ea ce-o să facă, cumva o soluție o să găsească, își spuse, deloc încrezătoare, privind cu ciudă luna mare, perfect rotundă, care strălucea calmă, imperturbabilă și măreață pe cer. „Mda, tu poți fi și calmă și măreață, tu ce griji ai?” o certă Alisa-n gând. Apoi se cuibări în pat, luând în brațe cele două comori ale ei, care dormeau liniștiți, calzi și moi. Respirația lor regulată și sunetul degetului supt de cel mic o făcură să zâmbească, iar când amândoi o cuprinseră în brațe, un sentiment de fericire absolută o cuprinse, înlocuind îngrijorările și neliniștile de orice fel. Greutățile care-o ancorau și-o aduceau, de fiecare dată când era cu capul în nori și visa fără noimă, înapoi pe pământ, erau ei, cei doi copii, ei erau ancorele dar și corzile ei de siguranță.

fragment.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

30 martie 2021

Foto: Aura B. Lupu, Hamme, luna plină în balanță, 28 martie 2021