Max

aurablupu18 comentarii

Am tot promis că o să scriu mai multe despre Max și-o să pun și poze cu el, dar evenimentele, mai ales din ultimele 5 săptămâni, au fost prea multe, totul a fost prea aglomerat și încărcat, sper ca măcar de-acum să se mai liniștească – și evenimentele, și eu – un pic. A fost un început de an tumultuos, destul de încercat, trei luni au trecut ca-n zbor, nu pot zice că am fost în apele mele sau că a curs în viața mea doar lapte și miere. Din contră, au curs o grămadă de lacrimi și muci, nu numai de bucurie ci mai ales din supărări. Max e bine, dar nu-i un câine perfect sănătos, e alergic, pare-se. Ce-i culmea este că la fel a fost și Edi, e una dintre „slăbiciunile”, ca să le zic așa, rasei lor. Nu se știe la ce, poate fi alergic la ceva din mâncare, la praf, polen, iarbă sau la o chestie ce-i în jucăriile lui. Nu-i ceva grav, dar nici plăcut, a mai făcut și-o intoxicație și-a avut infecții repetate la urechi. Ce-i clar pentru mine este că, în ciuda tuturor problemelor apărute și-a faptului că nu-i un cățeluș „perfect”, nu mi-a trecut nicio secundă prin minte să-l dau, să renunț la el și să-mi iau altul, care nu-i „defect”, cum mi-a sugerat cineva. Pentru mine e perfect. N-aș putea să renunț la el. Indiferent cât îmi complică viața, cât mă costă medicamentele, cât de des trebuie să mergem la control sau că are pe piciorul din spate o porțiune fără păr, care arată „urât”, pentru mine e cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai cel. Mă surprinde însă modul ăsta de-a gândi. „Nu-i cum ți-ai dorit, cum te-ai așteptat? Scapă de el!”. Și mă surprinde și mai mult că, printre cei care gândesc așa, se numără cunoscuți. Iar asta e pur și simplu trist. Multe lucruri însă mi se par a fi, în ultimul timp, nu doar triste, ci foarte triste. Oameni care nu vor să iasă din cușca lor, din cercul lor de hamsteri, care aleargă continuu, fără sens, care fierb ca broasca din pilda aia, în oală, până mor…

Dar uite că bucuria mea vine tocmai de la cățelul meu imperfect, care-n fiecare zi face vreun giumbușluc, care se uită la mine cu atâta dragoste și afecțiune că mă topesc, mă preling ca un fondue.

Nu mai cereți perfecțiune, nu mai găsiți scuze sau pretexte, nu mai căutați nod în papură, nu mai dați pasărea din mână pe aia de pe gard, pentru că nici aia n-o să vă mulțumească, nici aia n-o să vă fie pe plac. Învățați să prețuiți ce deja aveți. Chiar dacă acel ceva nu-i tocmai „perfect”…

Cu drag și cu iubire,

Aura.

26/03/2021

18 gânduri despre „Max”

      1. Fostul meu cățel nu era vedetă deloc. Când mă apropiam cu aparatul de fotografiat, se trântea la pământ. Făceam zeci de fotografii nereușite până prindeam una de care artistul-fotograf din mine 🙂 era mulțumit. Așa că știu totul despre cheful de joacă care stă în calea exprimării noastre artistice. 😀 Știu că nu-i ușor să fotografiezi un cățel închis la culoare – de regulă nu se văd ochii – dar fotografiile tale cu Max sunt reușite. Bravo!

        Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.