Sfinți

Ce norocoasă sunt și n-am știu! Ce de cititori aleși am, toți sfinți în icoane! No, io nu pot zice asta, îs mai laică, mai muritoare de rând, om din ăsta simplu și obișnuit, fără pretenții și cu multe păcate. Am iubit – cum am scris zilele trecute aici: https://aurablupu.com/2021/03/10/alte-adevaruri-despre-rac/ – din tot sufletul, dar la fel am și urât. Nu pot spune, ca mulți dintre cei care au citit articolul, că ura mi-e străină, că-s numa’ iubire și plutesc pe norișori roz. Da’ de unde! Mai dau și cu curu’ de pământ, din când în când! Am avut în viața mea momente când am urât și persoane pe care le-aș fi băut într-o lingură de apă, le-aș fi strâns de gât cu mâinile goale sau le-aș fi împușcat fără milă. Când m-am bucurat de ghinionul lor, mi-am frecat mâinile de satisfacție când au dat-o-n bară și-am râs mișelește la necazul lor. Când am zis din străfunduri: ” Bine le-o dat Dumnezo!”. Nu cred că noi, oamenii, putem declara, sus și tare, că nu știm ce-i aia ură. Sau mă rog, putem, dar ne cam crește nasul. Cei care au cunoscut doar sentimentul iubirii în viața asta pământească, au devenit sfinți, apoi. Noi, ăștialalți, suntem doar niște muritori. Și nu-i nicio mare scofală sau rușine să recunoaștem asta, că mai și urâm, mai și invidiem, ne mai și credem superiori, mai și greșim și păcătuim. Degeaba facem ca mâțele și-asundem mizeria sub covor, că tot noi o să o avem și de curățat. Mai bine luăm litiera, facem frumos acolo ce-avem de făcut, ne asumăm sentimentele, le recunoaștem și le rezolvăm. Că știți cum zice-o vorbă, „Lucru’ lăsat, pute-a…!”. 😜

Cu drag și cu iubire,
Aura.
13/03/2021

#TrăirileAurei le găsiți aici: https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu

Mulțumesc!

4 gânduri despre „Sfinți

  1. Bine spus! Sunt oameni ”perfecți”, de care ți-e și frică să te apropii. Nu de alta, dar te fac să crezi că tu, ”muritorul de rând”, de fapt ești ..extraterestru.
    Și mai e ceva (ce am trăit pe propria piele): dacă îi lași în plata lor, te bagă repede în categoria ”înfumuraților”, celor cu ”nasul pe sus” etc.
    Eh, noi să fim sănătoși! Așa cum suntem!
    Hugs!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ai dreptate, la mine e o problemă, perfectă, nu sunt, e clar, însă nu știu ce e ura, am avut, am persoane ce merită din plin , însă nu pot. În schimb, sunt naivă și încă nu mă pot vindeca. De multe ori mint pentru binele altora, însă la mine am rămas în urmă. Defecte? Am destule… 😏 Deci nu sunt și nici nu vreau să fiu perfectă, îmi doresc să pot scăpa de naivitate și nu reușesc! Vise frumoase ❤️ 🤗 🌷 🌷 🌷

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.