După o zi lungă, primul apus de pe terasă, la 18 grade, cu ghemotocul meu negru la piept, cu norii împrăștiați deasupra mea, în adierea unui vânt primăvăratic îmi găsesc liniștea. Suspin adânc și zâmbesc când suspinul meu se aude la unison cu cel al lui Max, de satisfacție că s-a întors „mămicuța” lui. Mă privește cu ochii ca două mărgele, plini de reproș, că iar am fost plecată o zi întreagă și l-am părăsit. Savurăm momentul. Ne bucurăm cuminte, fiecare de prezența celuilalt. Îmi linge mâna care-l mângâie încet, cu limbuța lui roz, caldă, de parcă-mi zice: „Hai, că te-am iertat!”. Cerul își schimbă rapid culorile, iar în ultimele momente, la orizont, când soarele dispare, apare, surprinzător, culoarea verde. Am mai văzut asta de câteva ori, și de fiecare dată am crezut că doar mi s-a părut. Poate și de data asta, cine știe? Se răcorește brusc. Intrăm în casă. A mai trecut o zi.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

23/02/2021