Imaginea aceasta o am în sufragerie deasupra TV- ului. Pe vremea când lucram la un magazin vintage, prin multitudinea de obiecte, a fost singurul tablou care m- a atras și l- am luat acasă… Este superb!
Zi frumoasă cu senin în suflet!
🤗
Mulțumesc frumos! Ba fix io eram, dar să știi că după ce-am mai crescut un pic îi așteptam cu nerăbdare, știam deja că nu-s de speriat și era un fel de întrecere, cine-i recunoaște primul, îi ademeneam noi pe ei să scoată măcar un sunet, ca să ne dăm seama cine e. Eh, sunt doar niște obiceiuri, și măștile tradiționale din Maramureș sunt înfricoșătoare, dar crescând cu ele, ne învățăm. Te pup!
♥️♥️ pup fetita aceea frumoasa cu manutele slabe ca drag imi este de ea! 😊 ( cata munca pentru mastile traditionale ♥️) felicitari inca o data pentru articol!
Felicitări pentru articol, Aura! La cât mai multe!
Draga de tine, of, of. Aşa mă speriam eu la bunici de cel care bătea doba. Doamne ce mai tremuram până zicea ce avea de zis. Şi era omul atât de mic, bietul. Nu suferea de nanism, dar era mic tare pentru un bărbat. Nu ştiu de ce îmi era atât de frică.
Mulțumesc, Potecuță! Cred că toți avem un „bau-bau” din copilărie, iar când creștem nu înțelegem cum putea să ne sperie cineva (sau așa ceva) atât de inofensiv. Adevărații monștri din păcate-s alții, silențioși, ascunși, parșivi. 😥 Te pup! Treacă spaimele o dată cu copilăria!
Aura B. Lupu 
Imaginea aceasta o am în sufragerie deasupra TV- ului. Pe vremea când lucram la un magazin vintage, prin multitudinea de obiecte, a fost singurul tablou care m- a atras și l- am luat acasă… Este superb!
Zi frumoasă cu senin în suflet!
🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu l-am primit cusut de nașa mea, împreună cu „Mama și copilul”, tare dragi îmi sunt! Mulțumesc mult, la fel îți doresc!
ApreciazăApreciază
Felicitari! ♥️ ( ma gandesc cat de traumatizati erau copiii! spune-mi ca nu erai tu fetita aceea blonda🥺)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos! Ba fix io eram, dar să știi că după ce-am mai crescut un pic îi așteptam cu nerăbdare, știam deja că nu-s de speriat și era un fel de întrecere, cine-i recunoaște primul, îi ademeneam noi pe ei să scoată măcar un sunet, ca să ne dăm seama cine e. Eh, sunt doar niște obiceiuri, și măștile tradiționale din Maramureș sunt înfricoșătoare, dar crescând cu ele, ne învățăm. Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
♥️♥️ pup fetita aceea frumoasa cu manutele slabe ca drag imi este de ea! 😊 ( cata munca pentru mastile traditionale ♥️) felicitari inca o data pentru articol!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, pup și eu! 😍😘🥰
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Felicitări pentru articol, Aura! La cât mai multe!
Draga de tine, of, of. Aşa mă speriam eu la bunici de cel care bătea doba. Doamne ce mai tremuram până zicea ce avea de zis. Şi era omul atât de mic, bietul. Nu suferea de nanism, dar era mic tare pentru un bărbat. Nu ştiu de ce îmi era atât de frică.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuță! Cred că toți avem un „bau-bau” din copilărie, iar când creștem nu înțelegem cum putea să ne sperie cineva (sau așa ceva) atât de inofensiv. Adevărații monștri din păcate-s alții, silențioși, ascunși, parșivi. 😥 Te pup! Treacă spaimele o dată cu copilăria!
ApreciazăApreciat de 1 persoană