Anul ăsta, Dumnezeu pe toate le-a rânduit și potrivit, așa cum trebuie. În februarie, fix înainte să înceapă toată nebunia, am publicat volumul 2 de la #TrăirileAurei și-am fost în România, numai bine i-am văzut pe cei dragi și-am fost la atelierul lui Edith, apoi am început renovarea casei iar pe vară, când n-am mai putut pleca nicăieri, am avut terasa de pe acoperiș, unde am putut în sfârșit să mă bucur de zilele toride și nopțile calde, înstelate și liniștite; am petrecut cu Adi mai mult timp pe coclauri, cu bicicletele și pe la pescuit cât n-am petrecut în ultimii ani la un loc, am stat în sfârșit împreună, acasă, și ne-am regăsit, am avut timp pentru noi. Iar când s-a stricat vremea, l-am luat pe Max, care-i acum o sursă nesfârșită de iubire și bucurie, e argintul nostru viu.

A fost un an greu, diferit, încercat, dar eu știu că am realizat multe, am reeditat, îmbunătățit și republicat primul volum, am învățat multe și-am avut parte de multe zile frumoase, de multe momente extraordinare, de multe experiențe magnifice, de neuitat. Problemele care-au apărut – inevitabil – s-au rezolvat, din ele, pe altele le-am acceptat. Știu acum, la un pas de intrarea într-o nouă eră, că viața-i a naibii de frumoasă când o accepți așa cum e, cu bune și cu rele, și, mai ales, când o trăiești așa cum vrei.

Aveam momente când îmi venea să mă ciupesc, să mă conving că viața ce-o trăiesc este reală, că-i atât de minunată și că sunt atât de fericită cu niște lucruri simple, banale: cu un apus, un răsărit, o noapte înstelată și cu ploi de stele, cu un sărut, o îmbrățișare, o carte bună, un mesaj. Cu mirosul rufelor întinse pe terasă, la uscat și-al ploii calde, dintr-o noapte de astă-vară. Cu poienița minunată, descoperită în plimbări, cu flăcările lumânărilor aprinse la capeluța noastră, cu cerul oglindit în lac. Cu iepurii, fazanii, căprioarele și păsările toate, cu ghioceii și nuferii înfloriți. Cu o lăbuță neagră întinsă și un lipăit.

Sunt multe lucrurile simple și banale care mi-au încântat zilele. Prefer să mi le amintesc pe astea, cu ele-n gând vreau mâine să pășesc.

Mâine e o zi mare. Dar seara de azi a fost un regal. Terasa și bolta cerului mi-a oferit, iar, o bucurie, i-am putut vedea pe „greii” cerului foarte aproape, înaintea marii conjuncții de mâine, chiar și inelele lui Saturn iar pe Jupiter împreună cu cele patru luni ale lui, Io, Ganymede, Callisto și Europa.

Viața asta-i tare minunată, doar să avem curaj să o trăim, să căutăm și să vedem frumusețea-n lucrurile simple și banale iar partea grea s-o acceptăm.

Și, așa cum scriam în primul meu capitol, „Cu cât suferința este mai adâncă, cu-atât răsplata e mai mare. Și este. Mare.”

O viață minunată vă doresc, cu lucruri simple și banale, dar care vă fericesc!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

20/12/2020