Ar trebui să fiu și io mai implicată, mai nervoasă, mai indignată, să mă oftic și să-i înjur și io pe ăștia, cu măsurile lor cu tot, să mă revolt pe ce se întâmplă, că nu ne lasă să ne vedem de sărbători și ne amenință cu controalele poliției, că se închide iar acolo și dincolo, că n-am avut târguri de Crăciun, că n-am fost în vacanță, că Lambric-Limbric e misogin și psihopat, că am fost la vot degeaba, că nu pot pleca unde și când vreau, că plouă în loc să ningă și-i o vreme de rahat și câte alte motive, subiecte, teme ar mai fi de dezbătut și de certat. Dar uite că nu vreau. Mi-e atât de dragă liniștea și tihna dobândite, calmul și limpezimea din lumea mea, încât nu vreau s-o tulbur cu nimic.

Noi suntem în carantină de 13 ani, suntem restricționați, izolați, departe de familii, noi facem, noi desfacem, noi ne cântăm, noi ne descântăm, așa că tot ce se întâmplă anul ăsta, noi trăim an de an. Nu tu oală cu sarmale de la mama, nici cozonaci și colăcei, nu tu ajutor la curățenia generală de la cumnata sau nepoate, nu tu platouri cu prăjituri și sărățele, salată de boeuf, vinete și ouă umplute de la soacra, nici alte bunătăți. Nu tu unchiul ce să ne taie porcul și să ne pregătească cârnații, mușchiulețul, kaizerul și slăninuța. Nu tu adunat toată familia la careva acasă și petrecut trei zile și trei nopți, nici mers pe la cabane, poienițe, băi termale și alte feluri de răsfăț. Nu zic că-i ceva rău, greșit, în toate astea, Doamne feri, e doar o constatare. Da, e greu, e dificil, e enervant, dar cei care anul ăsta se lamentează că le lipsesc, ar trebui s-o lase-n pic mai moale cu plânsul de milă și să zică bogdaproste că măcar au avut parte de toate astea, până acum.
Nu, n-o să intru în corul și hora plângătorilor de milă, că anul ăsta n-avem, că nu putem, că ce nașpa e vremea sau că Limbric e misogin, oricum n-ajută cu nimic. Nici nu îndreaptă lumea sau vremea, nici caracterul unui om.

Io prefer să-mi mențin seninătatea, calmul și liniștea lumii mele, pe care le-am dobândit cu greu, să-mi văd de treaba mea, în pătrățica mea, să-mi pictez unghiile în continuare și, când îl prind, și lui bărbatul meu. Ultima oară i le-am făcut verzi, oare data viitoare ce culoare să încerc? 😜 Să-mi fac treaba cât pot io bine, să fiu un exemplu pentru băieții mei, să mă mulțumesc cu ce am și să nu mai tânjesc după Luna de pe cer. Să mă uit la un apus și să mă bucur că l-am apucat, să văd culorile pădurii și să oftez, de dragul de frumos, să fac bucurii și surprize altor oameni și să ajut pe cine pot.

Când fiecare-și face treaba cât de bine poate, în pătrățica lui și apreciază ceea ce are, fiind mulțumit și recunoscător, totul devine mai simplu și mai ușor. Altfel, continuăm cu lamentări la nesfârșit.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

16/12/2020