Zambila albă

N-am avut o perioadă prea bună, în ultimul timp. Am fost nemulțumită, obosită, frustrată, fără chef, când fizic nu te simți prea bine și ai dureri, cam asta se întâmplă, nu-ți vine să râzi și să faci tumbe. Dar am ieșit la liman. Cum? Simplu, n-am (mai) negat stările astea, nu m-am prefăcut că-s ok, că totul e perfect și că mă descurc singură. Nu, am preferat să cer ajutor. De obicei eu decorez toată casa de Crăciun, mă ocup de tot, fac și dreg, bărbații mei sunt simpli spectatori. Eventual ei aduc cutiile, cară ce e greu, dar mare parte din muncă io o fac. Făceam, de fapt. De ce? Pentru că sunt, pardon, eram, o afurisită de perfecționistă, care credea că numai ea e-n stare să le facă pe toate, că dacă nu face totul cu mâinile ei alduite, nu iese nimic cum trebuie. Eh, uite că acum i-am lăsat pe băieți să decoreze brazii și casa, și-a ieșit totul minunat. Io am stat pe tușă și-am dat indicații (nu prea multe, că n-a fost nevoie, s-au descurcat foarte bine, amândoi). Și sunt nu doar mulțumită ci și foarte mândră de rezultat. Am povestit, am cântat colinde, Max s-a încurcat printre cutii, ghirlande și globuri, am râs și ne-am distrat, de obicei eram foarte agitată și nervoasă că n-o să reușesc să termin, de data asta am fost complet relaxată. Când băieții întrebau dacă e bine unde au pus luminițele sau globurile, singurul răspuns era: „Da, e perfect!”. Și chiar a fost. Mi-am dat seama că nu contează defel unde anume punem bradul, în ce culoare îl decorăm, sau cât de perfect arată, ci bucuria cu care facem toate astea. Și uite că așa am făcut nu unul, ci trei brazi. Sergiu s-a ocupat de hol, Vlad de living iar eu de bucătărie.

Nu e nicio rușine în a admite că nu mai poți și că nu mai ești în stare. Nu se crapă cerul dacă recunoaștem că nu suntem bine și că avem nevoie de ajutor. Ne descurcăm multă vreme singuri și uităm cum e să te bazezi și pe altcineva, să lucrezi în echipă și să să nu mai cauți perfecțiunea ci bucuria, fericirea și împlinirea de-a face acel ceva.

Azi mi-am dat seama că am mult mai mult decât visam, speram și mă rugam să am. Sunt norocoasă. Sunt mulțumită. Sunt împlinită. Uite, azi mi-a înflorit și zambila albă, cum să nu fii?

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

14 decembrie 2020

6 gânduri despre „Zambila albă

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.