Mă bântuie niște vise de câteva nopți și în toate apar personaje cunoscute pe care, oricât m-am străduit să le alung, n-au vrut să plece. Revin obsedant. Pare-se că nu mi-am încheiat definitiv socotelile cu ele, deși io așa credeam. În toate sunt iar sclava Aura, care muncește 16 ore pe zi, veșnic flămândă și plină de frig. Mi-am dat seama că nu-mi place frigul, vântul și ploaia și din cauza asta, le-am îndurat prea mult, mi-au intrat prea adânc în oase, în amintiri, în gând. Erau zile în șir în care nu reușeam să mă încălzesc, nu era niciun locșor anume unde să pot să mă cuibăresc și să strâng un pic de căldură, degetele jupuite, uscate și aspre, crăpate de apa rece și frigul mușcător erau amorțite și vinete de-atâta frig și umezeală. Munceam, mâncam, mă spălam și dormeam în frig. Baba mea făcea economie… Afară erau 5-6 grade, dar nu pornea centrala, să nu consume prea mult. Abia când plantele din seră sufereau, se îndura să o pornească, dar numai câte-un pic. Când am rugat-o să-mi dea și mie ceva de încălzit, un calorifer electric (cum ea avea în dormitor și-n living) m-a refuzat ascuțit, spunându-mi rece, mai rece decât frigul din oase și din suflet, că o să-mi aducă niște pături suplimentare, cu care să mă învelesc. A motivat că e curentul scump, foarte scump. Sănătatea mea n-a fost, bineînțeles. Intram în dormitorul înghețat iar aburul îmi ieșea din gură, cu fiecare răsuflare, tremurând din cap până-n picioare de frig și de oboseală, de foame și de dor. Când o prietenă de-a babei venise să mă cunoască, (mă prezenta tuturor ca pe amărâta de româncă pe care o luase în casă de milă și-i dădea de toate, adăpost, mâncare, haine, bani și nu trebuia în schimb „decât” să muncească așa, un „pic” prin casă și prin magazin, „pic”-ul ăla însemnând peste 12 ore, zi de zi) și prezentându-i camera mea și condițiile de „lux” pe care mi le oferise, femeia exclamase: „Ai căzut cu curul într-o oală cu aur, nu-i așa?”. Da, așa era, eram înconjurată de obiecte scumpe, aurite, dar niciodată nu-mi fusese atât de frig… Mai ales în suflet.

Nu-mi place frigul și umezeala, nu-mi plac oamenii prefăcuți și ipocriți, nu-mi plac babele cufurite și mădărite, nici visele care se repetă obsedant. E simplu să iubim ploaia și frigul de la căldură, din fața unui foc vesel și de la adăpost. Sau îmbrăcați adecvat, cu o umbrelă în mână, cu mănuși, cizme, fulare și căciuli, putem savura zilele friguroase, ploioase, putem admira iarna, gerul și florile de gheață. Dar când n-avem nimic din toate astea, niciun locșor unde să ne refugiem, să ne încălzim, când frigul și umezeala ne pătrund adânc, în suflet și în oase și ne bântuie prin vise și-amintiri, e un pic parcă mai greu…

E frig afară, plouă, e umezeală și noroi. E decembrie, nici urmă de zăpadă. Doar amintiri și vise obsedante, cu personaje pe care nu vreau să le mai întâlnesc în veci, vreau doar să încheiem acum toate socotelile și să le uit. De tot.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12/12/2020