De nins, n-a nins. Dar, exact cum scriam acum câteva ore că aș vrea, (mulțumesc, Doamne!) aerul s-a răcit, s-a limpezit, cerul s-a curățat de orice urmă de nor, stelele au pușcat una câte una, ca floricelele de porumb, și-au împânzit cerul. Copacii păreau albi, acoperiți de zăpadă, vântul a dispărut fără urmă, oamenii cei mulți, gălăgioși și agitați, la fel. S-au retras în casele lor bogate dar pustii, în care vântul singurătății face ravagii, s-au ascuns în spatele ușilor scumpe, însă n-o să-și poată ascunde, retrage și goliciunea din sufletele lor. O să-și continue discuțiile aprinse, disputele interminabile, certurile mocnite, fără să cunoască liniștea. Fără să vadă deplina frumusețe din încremenirea naturii. Din nemișcarea lumii. Din tăcerea nopții. N-o s-o vadă, nici n-o s-o înțeleagă vreodată. În mișcare permanentă, în zbatere continuă, în agitație și zgomot necontenit, își vor strânge lațul fricii de singurătate, de nevoia de-a fi auziți, remarcați, tot mai strâns. Cu cât vor striga mai tare, cu-atât vor fi mai puțin auziți. Cu cât vor vocifera mai tare, cu-atât vor fi mai nebăgați în seamă, mai ignorați.
Cerul s-a curățat. Aerul s-a răcit. Natura a încremenit. Iar gândurile s-au limpezit.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
04/12/2020