Am postat un filmuleț cu Max, acum câteva zile, mârâind fioros și lătrând, amuzată fiind de „ferocitatea” și vigilența lui, cred că toate primele manifestări ale lor, ale patrupezilor noștri dragi și iubiți peste măsură, ne amuză și ne încântă cel mai tare prima oară, cum a fost cu săritul din pat și urcatul treptelor, umblatul pe lesă, prima reușită a făcutului „treburilor” importante afară etc. Nu este zi în care să nu mă bucure și să nu mă surprindă cu câte ceva nou, crește spectaculos de la o zi la alta, știe deja să șadă la comandă și să dea lăbuța. 😁😊 Se simte cred că și din cuvinte cât de mândră-s de el, nu-i așa? Dar azi-noapte ne-a lăsat paf! Pe la trei dimineața a început să mârâie. Prima dată am crezut că a visat ceva și l-am mângâiat încercând să-l liniștesc, afară era o liniște deplină, nu se auzea nimic sub geam sau pe stradă (suntem în lock-down, deci nici mașinile nu circulă noaptea, să zic că asta o fi auzit, deși dimineața, când încep să circule, nu reacționează, de obicei) dar a continuat, ba a început să latre și să și plângă, cerându-se să coboare din pat. La toate șșșt-urile noastre a reacționat și mai și, până la urmă a fost musai să aprind veioza, să mă dau jos din pat și să cobor cu el în brațe, la parter. Când i-am dat drumul pe hol, a țâșnit în sufragerie, direct la sobă, și-atunci am auzit și eu. Piuia, semnalizând nu știu ce.

Da, el a auzit de sus, din dormitor un zgomot straniu și ne-a trezit, dragul și deșteptul de el! I-am dat premiu, bineînțeles, l-a meritat pe deplin! Uite că poveștile despre cum salvează animalele viețile stăpânilor lor sunt adevărate, nu-s doar scenarii din filme, care vor doar să impresioneze publicul. Max azi-noapte ne-a confirmat asta, chiar dacă n-am fost în pericol de moarte, totuși el ne-a atenționat că ceva nu era în regulă.

Nu pot să vă descriu prea bine ce simt, e un amalgam de sentimente, cei care mă citiți de ceva vreme știți deja cât de mult l-am iubit pe Edi și cât am suferit când l-am pierdut, dar tristețea aia și durerea pierderii lui s-a estompat foarte mult; e drept că nu mai prea apuc să mă gândesc la ea, Max îmi ocupă tot timpul, e o minune de cățel, mă extenuează, mă stoarce de puteri, e adevărat, are o energie debordantă – Duracell, cum îi mai zicem noi –, dar câtă dragoste și grijă revarsă cățelul ăsta-n casă, e incredibil! Să nu mă audă, Doamne ferește! că tușesc sau că strănut, că-i prezent lângă mine, să mă pupe! Să nu mă doară ceva, că acolo se așază, exact cum făcea și Edi, am crezut că doar cu el am avut o astfel de relație, de conexiune, dar uite că cu Max e și mai și!

Da, ne-am amuzat și am glumit că uite ce fioros și vigilent e, ( chiar asta am și scris, lângă filmuleț: „Ați înțeles, da? Nimeni nu trece prin fața casei mele, da? Sunt o fiară! FIARĂ, da???”) dar azi-noapte ne-am dat seama că este într-adevăr un paznic de nădejde, aude și simte ceea ce noi habar n-avem.

„Dumnezeu a zis:
— Iubește-ți aproapele.
Dar numai câinele a înțeles…”

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

23 noiembrie 2020