Mărunțește. Toacă. Zdrobește. Amestecă. Gustă. Mai pune un strop de sare. Hm, parcă ar merge și mai mult piper.

Lasă să fiarbă molcom, la foc mic, înăbușit, sub capac, să se amestece și să întrepătrundă aromele, gusturile. Mai amestecă, din când în când…

Și-ntotdeauna, da’ întotdeauna, la final aruncă o mână de verdeață, tocată mărunt.

Azi asta s-a potrivit să fie. Busuioc. Basilicum, cum zic belgienii. De Ovidenie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului, am pus busuioc în tocană. Mâncare simplă, arome dumnezeiești. Când am rupt frunzele, mi-au dat lacrimile. De dor… Cum mi-au dat și când am curățat ceapa, dealtfel, dar din cu totul alt motiv. Mama râdea întotdeauna de mine, când mă vedea plângând tocând ceapa și-mi zicea: „No lasă, nu te cântă draga mamii, că nu te dau!”. Zâmbeam printre lacrimi și mă ștergeam cu șorțul. M-a dat, că n-a avut încotro. Ăsta-i mersul lumii, să pleci odată și-odată de lângă ai tăi, să zbori din cuibul părintesc.

Stăteam mai-nainte toți patru la masă și-i priveam pe feciorii mei, cum înfulecau. Și iar mi-au dat lacrimile, de data asta de drag. Cât or mai fi lângă noi? Dumnezeu știe. Dar cât mai sunt, îi mulțumesc că-i am, că-s sănătoși. Și pentru mirosul dumnezeiesc, de busuioc…

Cu drag și cu iubire,

Aura.

21/11/2020