Umbre

N-am ce să vă scriu, n-am ce să vă arăt. N-am poze din excursii, vacanțe, zboruri, peripeții, nici nu pot să vă împărtășesc experiențe extraordinare din lumea largă, să vă povestesc ce-am dres și ce-am făcut. Totul se rezumă la aceleași poze cu mine pe coclaurile obișnuite, pe unde v-am purtat de cred că v-am zăpăcit, le cunoașteți acum la fel de bine ca și mine, la câte poze v-am tot arătat. Iar extraordinarul a dispărut. Doar amănunte și întâmplări obișnuite, din viața mea banală, e tot ce pot să vă împărtășesc. Stau uneori în fața ecranului și mă întreb, ce pot să vă mai scriu? Mi-a secat desaga, cuvintele nu le mai găsesc. Sau cele care-mi vin, nu prea vreau să le aștern. Cutare și cutare s-au îmbolnăvit, cercul se tot strânge-n jurul meu, mă simt uneori ca Pardaillan în camera secretă, ai cărei pereți se mișcă, se strâng, încet, încet, amenințând să zdrobească tot ce-i între ei…

Mă uit pe geam iar ceea ce văd nu-i deloc încurajator. Umbrela din colțul străzii, din fața cafenelei, flutură bezmetic, mai-mai să se răstoarne, iar sunetul ajunge până la mine, lugubru, ca o zbatere de aripi, disperată. Strada e pustie, nu-i nici țipenie de om, seara de sâmbătă era mereu aglomerată, mereu auzeam râsete, murmur, voci, la intersecția ce-i la doi pași de mine, și unde-s multe cafenele, era rumoare mereu, până spre dimineață. Acum e o tăcere stranie, care mă-nfiorează și mă face să-nchid geamul și să mă retrag rapid în dormitor. Umbrele copacilor de peste drum, ce seara când soarele apune sunt scăldați în auriu, acum sunt niște brațe scheletice care se-ncovoaie, se apleacă și șuieră amenințător.

Prea multe umbre, prea pustiu. Prea mare-i liniștea, pentru o noapte de sâmbătă.

În dormitor lampa de Himalaya luminează blând, Max, cu giumbușlucurile lui, mă face să zâmbesc, iar respirația liniștită a lui Adi, care deja doarme, mă calmează și pe mine.

Amănunte din viața mea banală și câteva poze cu strada și coclaurile obișnuite, atât pot să vă ofer.

Și-o umbră de zâmbet.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

14/11/2020

P.S. Și-o melodie adecvată:

8 gânduri despre „Umbre

  1. Pffffaaai! Tu, fată dragă, cam toți avem aceeaşi banalitate zilnică! A dispărut rumoarea de altădată…ne închidem voit între ziduri; ne izolăm de viață; ne sălbăticim încet şi sigur. Nu ți se pare că acționăm ca la comandă?!?!

    Apreciat de 3 persoane

    1. E o perioadă ciudată și stranie, iar cum io-s rebelă, nu stau în casă, umblu pe coclaurile mele de câte ori pot și am ocazia, dar mi-e tare dor de mare și de România. Au dispărut multe, mă rog la Dumnezeu să nu dispărem și noi!
      Te îmbrățișez! 💝

      Apreciat de 3 persoane

  2. Hai măi, Aura!… Azi am vorbit la telefon cu fratele meu….Îmi povestea că a murit de Covid chiar și un coleg de-al său, de la Institut. De cum fac ei, ca să se păzească. „Și la voi se anunță că e zonă roșie. Tu nu te uiți la știri?” Nu! Nu mă uit! Refuz să las panica în lumea mea. Bag capul în nisip, ca struțul, dar vreau să rămân cum sunt… senin. Nu spun că nu cred în existența acestei pandemii, nu pricep nici pe cei care fac asta, însă lumea trebuie să rămână frumoasă, atâta cât e. Max, copiii, ei sunt modelul meu. Ce poți să ne mai scrii? Tu? Hm! Cum să zici asta? Poate nu ai energie, că și eu mă simt cam sec și mulți probabil în vremea asta… Dar știu că ai tolba plină și un roman ce așteaptă în sertar să-l continui. Cum de unde știu?… 🙂 Și ce dacă stau în casă, nici mintea n-are voie să-mi umble?

    Apreciat de 2 persoane

    1. 😊 Măi, măi, cum știi tu secrete! Da, Condei, n-am scris dar doi prieteni buni de-ai noștri, de-aici, cu care ne-am văzut și-au făcut parte din bula noastră restrânsă, au fost pozitivi și bolnavi (sunt bine acum, slavă Domnului!), și-s oameni tineri, fără alte boli, sportivi, puternici. Plus cel mai bun prieten al feciorului ăl mare, profesor, tânăr și el, cu un copilaș de 6 luni și soția lui, tot așa. E dificil. Iar când asta te preocupă, e greu, e foarte greu să te concentrezi pe altceva. Îți mulțumesc pentru încurajare, apreciez.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Am încercat… Îmi doresc să te și să mă încurajez eu însumi. Aveți grijă sună nu știu cum… Îți vine să răspunzi: „Am! Ce să fac în plus?” De-aia mai bine să ne rugăm la Dumnezeu pentru binele nostru, al tuturor. E cam tot ce putem face cu adevărat.

        Apreciat de 1 persoană

  3. Eu zic că nu-i bai mare daca acum stam, dacă e și pustiu in jur și mai bine. Poate scăpăm mai repede 😏 Lasă că și gândurile, planurile, visele, amintirile sunt tocmai bune de citit, vazut. Tu vazduhista te plângi?? 😘❤️

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.