Trei

#Trăirile Aurei27 comentarii

Azi împlinesc trei ani de când am început să scriu. Aș fi uitat, la cât de văzduhistă sunt, dar, ca de obicei, păzitorul șef al memoriei mele, mi-a amintit printr-o fotografie. Alăturat ei, era – cred – primul meu text, publicat on-line.

Am privit fotografia minute bune-n șir, lacrimi mi-au îmbobocit pe la colțurile ochilor, dar le-am șters și mi-am lipit de buze zâmbetul obișnuit. Nu, nu-i momentul de lăcrimat, e un moment de celebrat, de mulțumit, e un moment de bucurie. Pentru că privind acum în urmă, mi-am dat seama că nu am niciun motiv de plâns. O să vă pun și poza, poate astfel o să înțelegeți mai bine ce scriu io aici. În poza aia eram obosită tare, era o seară de duminică iar eu atunci ajunsesem acasă de la muncă, ochii erau tare obosiți și ei, privirea stinsă, niciun zâmbet, niciun licăr, nicio urmă de bucurie nu găsesc pe fața mea. Și da, așa era, mă simțeam nu doar obosită ci de parcă cineva stinsese lumina în mine, cineva-mi furase bucuria de-a trăi. Și culmea, atunci câștigam mult mai bine, aveam tot ce îmi doream, eram pe drumul dorit și așteptat de toată lumea să-l urmez, adică un loc de muncă foarte bun, bine plătit, o casă, o mașină, doi copii realizați, un soț minunat, vacanțe etc.

Iar eu nu eram fericită defel. Ajunsesem exact unde-mi dorisem, aveam tot ce visasem vreodată c-o să am, însă tot ce simțeam era o oboseală permanentă, o sfârșeală continuă și-un gust amar. De ce? Pentru că ceea ce-mi spunea mie sufletul era cu o cu totul altă poveste, îmi spunea mereu că nu-s pe drumul meu… Iar eu nu înțelegeam, cum adică, nu-s? Și-au apărut întrebările, ce-ți dorești tu cel mai mult să faci? Ce-ai înăbușit? Ce vis nu ți-ai urmat? Să scriu, era răspunsul care apărea mereu la suprafață și, de fiecare dată parcă vibram imaginându-mă cu cartea mea în mână, adulmecând-o, răsfoind-o; și doar imaginându-mi asta deja altfel mă simțeam.

Nu regret nicio secundă momentul când am pus degetul pe tastatură și mâna pe stilou. Nu pot compara cât câștig acum, cu ce câștigam acum trei ani, dar nici nu-mi pare rău, nu totul se măsoară-n bani. Am câștigat mult mai mult pe partea spirituală, pe calea dezvoltării personale, iar regăsirea bucuriei de-a trăi, de-a face ce-și dorești tu, cu adevărat, a drumului tău, a căii tale-n viață, nu are preț, e inestimabilă. Mă uit la poza de acum trei ani și la cea făcută aseară și mie nu-mi vine să cred că-s tot eu. Ce mult contează să faci ce-ți place!

După trei ani, nu pot decât să vă mulțumesc din suflet tuturor cititorilor mei, azi am văzut că blogul Aura B. Lupu are 15.000 de urmăritori. 15.000, pornind de la zero, pentru mine e pur și simplu năucitor.

Și, chiar dacă știu că mă repet, vă scriu iar motto-ul meu, pentru că eu chiar cred că așa este: visul de azi creează realitatea de mâine. Așa că, aveți grijă să visați frumos!

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12 noiembrie 2020

27 de gânduri despre „Trei”

  4. mulți înainte ! uitându-mă la cele două poze, ,,înainte” și ,,după”, ca în publicitățile acelea pentru remediile-miracol pentru diverse afecțiuni, trag concluzia că faci o frumoasă reclamă scrisului ca remediu pentru întinerire ! 🙂 cu drag, Diana

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.