Fasole și amintiri

„Fasolică, cum te tiamă?
Și frecată, și cu zamă!”
De fapt, azi mă cheamă iahnie și ardei umpluți.
De fiecare dată când gătesc „păsulă” (adică fasole), îngân în gând cele două versuri. Și râd. Le știu de la bunica și-mi amintesc și râsul ei. Și ochii precum două stele, încrețiți la colțuri. Iute, aspră, cu mișcări repezite, încropea din orice ceva bun. Io, mofturoasă, făceam nazuri. Acum oftez… Ce bunătăți ieșeau din mâinile alea noduroase, cu vene proeminente și-o piele subțire, ca pergamentul! Ici și colo erau pătate cu vinețiu și mă întrebam de ce nu erau moi, albe, cu unghii lungi, frumoase, șezând liniștite în poală, așa cum văzusem io într-o revistă veche că le avea o bunică, îmbrăcată și coafată frumos. Nu-mi amintesc s-o fi văzut vreodată pe buna mea fără batic și fără zadie. Buna mea, iute ca prisnelul, se-nvârtea în gospodărie, trebăluind mereu. Nu mi-o amintesc stând. O singură dată am văzut-o șezând, când a venit în vizită la noi, la bloc. Ședea stingheră pe-un colț de taburet, în bucătăria mică, frângându-și mâinile, apoi potrivindu-și baticul, netezind zadia, de parcă nu știa ce să facă cu ele, dacă nu munceau.
Privindu-mi acum mâinile, îmi dau seama că nu seamănă cu ale bunei mele, ci cu ale mamei. Știu însă ce am de la buna: îndârjirea ei.
Azi, în bucătăria mea miroase a fasole, a țelină și a ardei. Și sper ca toate aromele astea să urce până-n cer, odată cu versurile bunei mele, până la ea.
Și râd. Și oftez…

Cu drag și cu iubire,
Aura.
28/10/2020

P.S. Și uite că și buna mi-a zâmbit, cu-n curcubeu. 🙏🌈

13 gânduri despre „Fasole și amintiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.