Nu mai avem voie să ieșim afară (fără motive esențiale 🙄😳) între miezul nopții și 5 dimineața. Oare de ce? Cine umblă noaptea de-a lela, pe străzi? Sau câți oameni întâlnești în toiul nopții, dacă totuși ieși? Mă bucur că toate astea nu s-au petrecut acum doi ani, când ieșeam cu Edi afară din oră în oră, ce-aș fi făcut atunci? Nu întâlneam în creierii nopții pe nimeni, decât foarte rar un om sau doi, insomniaci, ca mine, în rest era pustiu. Cum a fost dealtfel și ieri, în parc. N-am mai fost în parcul ăsta de ceva timp, era prea încărcat de amintiri. Acum însă știu că trebuie să-mi făuresc altele, cu noul membru al familiei. A fost o zi de toamnă minunată, de care ne-am bucurat amândoi, cu amintirea lui Edi plutind încet printre alei. Gustul e dulce-amar, acrișor. Adică perfect. Cu tot cu interdicții, cu tot cu măști, cu tot cu măsuri extreme și exagerate, toamna-și vede de treabă, îngălbenește frunzele, își etalează culorile și înfrumusețează tot.
Ce noroc!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
20/10/2020