Orice. Și oricât.

Când am fost ieri la coafor, am văzut porumbei, flori, nori, copaci. Lume multă pe stradă. Când ploaia se-oprește, e tare frumos. Mi-am dat seama ce dor îmi era să ies. Mi-e dor de pădure. De plimbările mele cu bicicleta. De timpul meu liber, pe care-l foloseam cum voiam. De tihna dimineții, când scriam liniștită, fără ca o codiță neagră și jucăușă să-mi între în nas și să se interpună între mine și calculator. Sau puteam să-mi savurez cafeaua în tihnă, fără că cineva să-ncerce să-și vâre botul în ea. Așa-i însă când ai „copil” mic, renunți la multe. Mi-e dor și simt nevoia să alerg. Corpul meu o cere, mușchii, articulațiile strigă după mișcare. Sunt însă legată de casă. Nu pot încă să plec. Nu mă-ndur… De-abia aștept să-l pot scoate din casă, să crească, să alergăm amândoi. N-o să vă mint, nu-i ușor. E drăgălaș, e un scump, e simpatic, haios, dar mai este o parte, unde nu-i totul atât de mișto. Să strângi și să cureți după el, când se mai întâmplă „accidente”, când te agață de nas sau te mușcă de barbă și-ți roade părul, când ți se bagă-n picioare și cazi, când vrei să-i cureți urechiușele și plânge sfâșietor, de zici că-l jupoi, încă înainte să îl atingi măcar, când îl apucă lătratul noaptea și cheful de joacă sau când te trezește mușcându-te de nas că vrea „la oliță”. Când culege tot ce găsește pe jos și roade orice, când trebuie să fii tot timpul cu ochii pe el… Nu, nu-i ușor.
Dar ador fiecare moment. Îl savurez. E un suflețel năzdrăvan, ghiduș, care, pe lângă multă oboseală, aduce și multă, multă bucurie, ce compensează orice. Și oricât.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
08/10/2020
P.S. Dacă vă întrebați cum de scriu la o oră atât de târzie, e pentru că acum pot. Max-Duracell doarme, în sfârșit i s-au golit bateriile. S-aveți somn ușor!

9 gânduri despre „Orice. Și oricât.

  1. Am și eu o „minune” de-asta! Are trei ani acum, dar e la fel de jucăușă și de drăgălașă. O privesc și e ca și cum aș vedea în fiecare zi filmulețe haioase cu căței. Și râd tot timpul! Nici nu mai știu cum era înainte de Moca, dar acum nu aș mai putea fără ea! E scump foc jucărelul tău! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Am mai zis că sunt topită? Cred că da. Nu s-a schimbat nimic, tot aşa sunt 😀
    Cred că nu e uşor şi are nevoie de multă atenţie. Dar, cum ai zis, compensează cu toată drăgălăşenia lui.
    Pun o întrebare aiurea, dar nu mă pricep 😳 : nu e voie încă să fie scos afară la plimbare?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mi-a fost drag sa citesc fiecare cuvant al postului. Toată ”tortura” asta e absolut delicioasă. 🙂 Maidanezul pe care l-am luat de pe strazi avea deja 5-7 ani. Deja era ”bătrâior”. Dormea fericit pe canapea toata ziua. Intra in priza doar cand ieseam la plimbare. 🙂 Concluzia e ca mai ai de așteptat cu Pufuleț, pana crește si se mai liniștește. Sa fiti sanatoși!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.