Hitipuc

Cum adică nu știți cine-i Hitipuc? Ăla care-ți dă ghes să faci tâmpenii și te-ndeamnă la prostii. Un fel de drăcușor belit, care-ți stă pe umărul stâng (cum altfel!) și-ți șoptește îndemnuri deocheate. Din cauza lui te-apuci de fumat, din cauza lui vorbești neîntrebat, din cauza lui îți vâri nasul în oala altora.

Io n-am (prea)intrat cu bocancii în viața nimănui (acum cu siguranță n-o mai fac, nici măcar în cea a băieților mei) și-am încercat să respect alegerile fiecăruia, chiar dacă acestea contraveneau principiilor mele. Am lăsat pe fiecare să facă ce vrea și ce dorește, pentru că am înțeles demult că, dacă-i impui cuiva, ceva, rezultat e fix pe dos. Știu asta foarte bine din felul meu de-a reacționa, pentru că nici io nu-s mai cu moț și fac la fel. Cu cât încerci să te impui în fața mea sau să-mi impui un anumit punct de vedere, cu-atât mă îndepărtezi mai tare și mă îndârjești, mă faci să reacționez taman invers. O fi în natura umană asta, sau doar în natura mea de rac încăpățânat, dâcos – cum zice mama, de-a lu’ Dica Hondii? Habar n-am. Știu doar că pe vremea când fumam, dacă-mi ziceai că-s prea slabă ca să fumez, că nu-i bine pentru sănătatea mea, că cheltui prea mulți bani doar ca să-i suflu-n aer etc., în secunda doi aprindeam țigara și-ți suflam fumul în nas. Hitipuc parcă-mi dădea ghes atunci mai abitir să fumez. Iar reacția mea de-atunci m-a înfrânat de multe ori – când tot Hitipuc – mă indemna să mă vâr cu de-a sila-n viața altcuiva, m-a oprit să mă amestec în treburile lor și mi-a amintit că-i mai bine să tac naibii din gură și să-mi văd de treaba mea!

Hitipuc ăsta-i mare belea, când n-ai învățat încă să-l ignori, să nu-l asculți. Amestecatul în viețile altora nu aduce niciodată, dar niciodată ceva bun. Chiar și când tu zici (sau crezi) că faci o faptă bună. Vrei să-ți transformi un prieten în dușman? Intră-n viața lui și-ncearcă să-l ajuți, împrumută-i niște bani, sau când îți plânge pe umăr că l-a părăsit iubita iar tu-i zici: „Bravo! Bine-ai făcut! Era o panaramă!”, și-o să ai pe veci un dușman nedeclarat. Banii o să „uite” să ți-i înapoieze iar iubita o să devina soția lui.

Nu-l mai băgați în seama pe Hitipuc, că-i mare ticălos! Stați mai bine pe curu’ vostru și dați-i un ignore. e mult, mult mai sănătos!

Cu drag și cu iubire,

Aura.

24/09/2020

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.