Dierenarts

Ieri am făcut prima vizită cu Max la dierenarts – veterinar și, bineînțeles, și prima călătorie cu autobuzul. Nu i-a plăcut, doar la întoarcere a stat cuminte, pe drum încolo însă a plâns tot timpul, de-a stat tot autobuzul în gura lui. 😁 Am ales să mă duc cu el ceva mai departe decât la mine în sat, acum știu că și printre veterinari sunt unii care-și fac meseria din drag de animale iar alții o fac doar pentru bani. La veterinar n-a avut nicio treabă, asta până l-a înțepat. Ioi, că era să-l bat pe nenea, i-a făcut două vaccinuri, io-i tot ziceam să ia un ac mai mic, nu vede cât e de mic și Max? Că ăla-i cel mai mic ac care există, încerca doctorul să mă convingă, mie mi se părea însă imens! Mă rog, bine c-a scăpat, și Max (deocamdată, că mai are de făcut destule, până la un an 😥) dar și nenea de bătaie. Data viitoare, nu știu zău! Glumesc, a fost super de treabă, a umblat cu puiul meu delicat, foarte atent și mi-a îndeplinit toate cerințele, de mamă super protectoare și prea îngrijorată de orice. Dar eu știam de la Edi că ceva nu-i ok la urechiușele lui, recunosc mirosul și așa a fost, după ce i-a luat probe și medicul a confirmat că are infecție la ambele urechi. Facem tratament, asta e.

N-a fost ușor nici ieri să intru în încăperea unde-a început declinul și problemele cu Edi, plus că îmi amintesc perfect ultima oară când am fost acolo cu el… Dar a trecut. Ce nu înțeleg (și nici nu vreau vreodată să-nțeleg!) e cum pot unii să se răzgândească, după ce-au luat acasă un suflețel. Mai ales dacă află că are probleme, să-l ducă înapoi, să-l schimbe cu altul sau îl dea altcuiva. Ar trebui să fie-n joc viața cuiva din familie ca să fac așa ceva. A mea, nici vorbă. Cu Edi, asta n-a contat. Să mă pun pe mine înaintea lui, nu am putut. Chiar dacă m-am certat atunci cu toată lumea, chiar dacă toți îmi spuneau că exagerez, am făcut cum și ce am simțit eu. La fel cum o să fac și-acum. Așa că, cei care vor să-mi sugereze să-l dau înapoi dacă e „defect”, să tacă mai bine din gură, decât să-mi spună (sau scrie) așa ceva. E ca și când ai afla despre copilul tău că are o problemă și l-ai abandona! Pentru mine, e fix la fel!

Că așa de tare deja m-am atașat? Normal! Din prima secundă! S-a format o conexiune, instant.

Și, la fel ca la oameni, contează același lucru, nu să spui cât îi iubești, ci să arăți. Iar asta se vede nu atunci când totul e bine și frumos, ci tocmai când e mai greu, să lupți pentru ceea ce iubești. Da, e bătaie de cap, e cheltuială, e efort dar atunci se vede cu adevărat că-ți pasă, când le înfrunți. Pentru un ghemotoc.

Iar cei care au de gând să-și ia vreun animăluț și le trece prin cap așa ceva, că dacă are probleme, nu-l mai vor, renunțați, din start! Știți de ce? Pentru că nu-l meritați!

Aura B. Lupu

23/09/2020

Așa-i că îs frumos? 😁
După tratament
După injecții😢
În stația de autobuz

9 gânduri despre „Dierenarts

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.