N-am mai intrat în magazinul pentru animale de-un an, 5 luni și 16 zile. M-am învârtit buimacă, cu ochii încețoșați de lacrimi, chiar și prin mască mirosul lui specific mă înăbușea. De dor, nu că nu îmi place mirosul. Inima o luase razna, o auzeam bubuind în piept, mă gândeam să ies, oamenii ce se-nvârteau pe-acolo mă priveau mirați. Da, sunt alergică, de aia plâng, îmi venea să strig. Alergică la amintiri. Alergică la durerea aia surdă, pe care-am crezut c-am prelucrat-o, am rezolvat-o, am depășit-o cu brio. Depășit pe naiba! La raionul de unde-i luam batoanele favorite, din care halea vreo două până ajungeam la casă, și-i dădeam casierei să scaneze doar ambalajele, n-am mai putut. Cine naiba m-a pus să mă rimelez? Îmi intra acum în ochi. Hai, Aura, fii bărbată, du-te mai departe, altceva îți trebuie. Când casierul m-a văzut că mă-nvârt în cerc, ca o găină beată, a venit să mă ajute. N-am găsit chiar ce voiam, dar a fost de ajutor sugestia lui. Mda, hai c-am făcut-o și pe asta. După un an, cinci luni și 16 zile.
Va urma.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
19/09/2020