Articolul „Aplauze” https://aurablupu.com/2018/09/14/aplauze/

a fost inspirat de o fotografie pe care mi-a trimis-o Adi, când a găsit-o în calculatorul vechi. Deși amintirile stârnite de ea au fost dulci-amare, a fost și una tare faină, cea mai faină, amintirea puterii pe care mi-a dat-o acum muuuulți ani (vreo 17) când mi-au trimis-o, inițial. Eram departe de ei, la 2000 de km, flămândă și suferindă, cu moralul la pământ, cu gândul să mă-ntorc acasă, nu mai rezistam, eram praf, aveam 46 de kile, munceam ca un sclav, plus abuzul emoțional și presiunea erau infernale, dar imaginea asta a lor, din fotografie, pur și simplu m-a înălțat, m-a ridicat de jos, m-a motivat să continui, să nu mă dau bătută, mi-a dat puteri nebănuite. Când știi că ești iubit de cei pe care îi iubești și tu, este fantastic. La asta mă refeream eu, nicidecum la aprobarea unor fapte rele. Am primit un comentariu la el, la articolul respectiv: „Ai şi nu ai dreptate. Să arăți iubire, apreciere etc. la faptele bune, la succese, da, înseamnă că apreciezi, recunoști, răsplătești rezultatele muncii, acțiunii etc. Dar când faptele, acțiunile etc. sunt de condamnat, de pedepsit şi nu le condamni, nu înseamnă că le încurajezi?
Unde este granița dintre, a lăuda şi a pedepsi ? Cum stabilim această graniță? Ce dezaprobăm la alții, aprobăm la noi?”

A, nu, asta-i ipocrizie, io să fiu nedreaptă, dar să văd doar nedreptatea celorlalți și-a mea s-o ascund cum își ascunde pisica oareșice? Nu. Ești tu mai întâi un bun exemplu și-apoi pretinzi, am mai scris io despre asta, degeaba certăm copiii și le interzicem să fumeze, explicându-le că nuuu, nu-i bine, nu e sănătos, dar noi fumăm ca turcii. 🙃😉

Iar granița și-o stabilește fiecare, pentru că fiecare știe ce tolerează și ce nu. Dar părerea mea este și rămâne aceeași: când iubești, păi iubești cu totul, nu pe bucățele. Mama unui criminal credeți că încetează să-și iubească copilul? Io nu cred. Nu aprobă fapta lui, o judecă și o condamnă, dar inima ei e vai și-amar de ea.

Cei care mă citiți de ceva timp, știți asta, io scriu din ceea ce trăiesc, experimentez pe pielea mea. Mie îmi folosește iubirea și aprecierea celor dragi. Mi-a fost dintotdeauna combustibil, mi-a dat aripi și avânt. Cresc, mă extind, prind putere când cei pe care-i iubesc mă aplaudă, mă încurajează, mult mai mult decât atunci când aprecierile și aplauzele astea vin de la necunoscuți. Nu zic că nu-s binevenite, neapreciate, Doamne feri!, dar io cred că tot ce facem noi pe lumea asta, e în primul rând pentru noi și-apoi pentru cei dragi, nu pentru necunoscuți. Un copil n-o să facă doar ce-i spui tu să facă, cel mai des o să facă ceea ce vede că faci și tu! Poate că te ascultă, de frică, sau din respect, sau din iubire, dar de fumat tot o să fumeze, pe ascuns. Tot o să încerce și el să vadă de ce tata trage cu-atâta sete din țigară, mai ales că lui i-a zic că nu e bună, că el n-are voie.

Da, un copil chiar dacă a făcut o poznă, o prostie, în primul rând el trebuie să simtă că-i iubit. Că-i explici apoi ce a greșit, unde și cum, e deja altă poveste. Dar niciodată, niciodată el nu trebuie să se simtă neiubit sau că nu ești de partea lui. Dacă a spart o vază și tu strigi la el, îl cerți, îl pui la colț, stai supărat pe el câteva zile, credeți c-o să îl ajute să nu mai spargă-n veci, nimic? Prima oară când mai are-o vază-n mână, praf o face, vă garantez!

Ai pus importanța unui simplu obiect deasupra lui, ai tufut valoarea. Cum să te mai creadă că-l iubești pe el cel mai mult dacă tu faci atâta caz pentru o vază?

După o încăierare la școală, vă cheamă directorul și tu te repezi la copilul tău, și-l cerți, poate-l mai și urechezi, să-i arăți la nenea directorul că tu l-ai educat bine, dar copilul e neascultător. De partea cui ai fost? El cum interpretează? Că te-ai aliat cu dușmanul, nu cu el, copilul tău. Nu spun să-l încurajezi să se bată, dacă el e vinovatul trebuie să știe că există consecințe pe care o să le suporte, mai târziu, dar nu în fața celorlați. Acolo, în biroul directorului, tu trebuie să-i fii aliat. Să pui întrebări, să ceri dovezi, să afli toate variantele, să fii informat.

Știu bine despre ce vorbesc, am pățit-o și eu, am făcut-o și eu, bine că măcar acum mi-am dat seama și sper ca măcar nepoții mei să nu mai treacă prin așa ceva.

E foarte greu să faci ce trebuie, e foarte greu să educi, să nu greșești. Dar totul se simplifică știți când? Atunci când iubești și mai ales când o arăți și demonstrezi.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

14 septembrie 2020

P.S. Succes, școlarilor!

Cartea „Trăirile Aurei” o găsiți pe site-ul editurii Libris.

Mulțumesc!

https://www.libris.ro/trairile-aurei-vol-2-aura-b-lupu-LIB978-606-029-131-2–p13043428.html