Negrituri

Nu-mi place violența, de niciun fel. Nici măcar în natură, când pisicile vecine se zburlesc, se scuipă una pe cealaltă și miorlăie urât, da’ urât de tot, fac ca toți dracii, de răsună pădurea asta ce-i chiar lângă noi. N-ajung niciodată chiar să se bată, doar se rățoiesc una la alta și se intimidează reciproc. Dar oricum nu-mi place, deși știu și înțeleg că în natură asta e, își delimitează teritoriul, una vrea să fie șefa, habar n-am. Amândouă-s negre tuci, io una nu le deosebesc, stăpânii probabil știu care e care, că ies în geam și-ncearcă să le potolească. Vezi să nu, încep și mai tare să miorlăie, parcă prind curaj de la stăpâni! Negrituri… Negritura mea, cum îi ziceam lui Edi. Doamne, cât mi-e uneori de dor de el! Am luat o hotărâre. Încă nu zic, nu divulg nimic, (încerc) să tac chitic, dar are legătură c-un bot umed, o codiță jucăușă și-un ghemotoc de blană. Negru. Și creț.😍 O să vedem. Și așteptăm. Așteptarea-i cea mai grea. Nici nu îndrăznesc să fiu prea bucuroasă, încerc să mă stăpânesc. Inima-mi bate cu putere, o ia razna, stomacul tremură și-ncep să plâng. O reacție exagerată, nu-i așa? Și asta doar când anticipez! Am luat-o și io razna, nu doar inima.
Nu-mi place violența, de niciun fel. Nici măcar la animale, unde-i câteodată natural. Hai că negriturile vecine au plecat, fiecare pe cărarea ei, în pădure e iar liniște. Bine, asta până data viitoare, când iar se întâlnesc și se stuchesc.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
12/09/2020

10 gânduri despre „Negrituri

  1. Dacă va rămâne și acela… N-ați băgat de seamă că numele vin singure, inspirate de cel care trebuie să-l poarte? Aveam patru nume pregătite pentru fiul meu. Patru!… Le scrisesem din Școala Generală, pe niște caiete, dar oricum le-am ținut minte. Dacă va fi băiat, ziceam eu pe atunci, se va numi Matei, Alexandru, Cristian sau Emil. Luasem în calcul și eventualitatea că vor fi gemeni, că doar am fost prevăzător încă de copil 🙂 Iar când s-a născut, am fost foarte decis: Vlad Andrei se va chema. Se născuse pe lângă Sfântul Daniel. aveam deci și alte opțiuni… Dar numele lui mi-a venit atunci, în momentul acela, pe loc, țac-pac! La fel a fost și cu fetița…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Io n-am avut niciodată pisică de casă sau mă rog, de apartament, doar când eram acasă, la ai mei, țineam și noi, ca tot omul pisică-n curte, să prindă șoareci, cum era pe-atunci, însă nu țin minte să fi făcut vreuna atât de urât. O să apară și poza, bineînțeles, mai am un pic (prea mult!) de așteptat. Mulțumesc, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Aura B. Lupu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.