Secretele și scheletul din dulap

Hai să vă mai dezvălui un secret, ceva ce nu vă spune nimeni și toți îl ascund, îl pitesc bine de tot, știți voi, scheletele de prin dulap. Ne prefacem că nu există, dar ne bântuie. Când însă îl scoatem la lumină, ne dăm seama că n-avea niciun rost să ne ferim de el, că puterea și importanța ce i-am acordat-o n-avea niciun rost. Care-i secretul ăsta bine păzit? Că cei de la care trebuie să te aștepți să te lovească, să te bârfească, să te muște de cur și să te urască nu-s străinii, nu-s necunoscuții, sunt fix cei pe care i-ai ajutat mai mult. Cei care-au venit să-ți plângă pe umăr, cei care ți s-au confesat, care ți-au încredințat secrete, cei pe care i-ai sprijinit în toate felurile posibile, necondiționat. No, ăia-s cei mai acerbi critici ai tăi, ăia, de-ar putea, te-ar bea dintr-o lingură de apă. Ăia-s primii care aruncă bolovani în tine când tu ești la pământ, așa să știți, să nu vă mirați când o să-i vedeți în primele rânduri, sorbind tacticos dintr-un pai, când veți fi atacați. N-o să miște-un deget să vă apare, să vă țină partea, nțțț! Din contră, o să se coalizeze cu cei care vă critică, cu cei care vă înjură, de-abia așteaptă să o facă, stau în umbră și la primul semn, frecându-și palmele de satisfacție, se-alătură celor care vă ponegresc. Tot ce ai făcut vreodată pentru ei au șters cu buretele, uită, se prefac că nici măcar n-a existat! Ce ajutor? Ce sprijin? Nu-i adevărat!

Chestia faină e că nu doar tu știi care-i adevărul, ci mai este cineva. Bunul Dumnezeu.

Așa că, să știți de la cine să vă așteptați la pumnale în spate. Nu de la necunoscuți, ci tocmai de la cei pe care i-ați ajutat vreodată, în vreun fel. Faptul că se simt obligați față de tine îi va face să te urască, e nasol să fii recunoscător cuiva, nu? Ce atâta mulțam, ce atâta considerație și respect? Păi nu mai bine cauți motive să-l ponegrești, să-l bârfești, să-l desconsideri? Așa dispare obligația pe care simțeai cumva că ai avea-o pentru el, pentru că pe un om pe care-l disprețuiești, n-ai cum să-l mai și respecți. Simplu ca bună-ziua.

Secretul ăsta, o dată ce l-ai scos la lumină, clarifică extrem de bine relațiile. Limpezește foarte fain apele. Și-ți aduce multă liniște.

Scheletul care îl țineai ascuns în dulap, nu te mai bântuie. O dată ce l-ai scos afară, doar să știi să-l folosești de-acum cu cap.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

11 septembrie 2020

12 gânduri despre „Secretele și scheletul din dulap

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.