Moment propice

#lunăplină #pești #fullmoon #epic2020

Moment propice să stăm în natură, să ne rugăm, să medităm, să facă fiecare ce simte că-i priește. Eu vreau să scap, să las în urmă, să dizolv tot ce nu-mi mai folosește, tot ce mă ține-n loc. Am avut multe programe după care mi-am trăit viața și-am judecat-o pe-a altora, crezând că doar așa e bine, în felul meu. Până am înțeles că binele ăsta-l meu nu-i universal, a trecut multă apă pe Someș și-am dat de multe ori cu capul de pereți, c-așa-i când nu vrei să-nțelegi cu buna, ți-o iei de nu te vezi! Am încă destule lecții de învățat. Așa-i cu dezvoltarea personală, nu se termină niciodată, înveți continuu câte ceva. Mai dai jos un strat, iar găsești ceva de rezolvat, ca-n păpușile rusești, Matrioșka, toot apare încă una, și încă una… Cu timpul devine mai ușor de depistat unde e buba, o înțelegi mai repede și știi cum s-o rezolvi.

Îmi amintesc cum încercam să dovedesc, să arăt, să demonstrez. Ca tot românul, când am avut în sfârșit posibilitatea, ce-am făcut? Mașină, țoale, telefoane, nu? Să vadă lumea că m-am ajuns, că am, că pot. Mă umflă râsul când mă mai văd în câte-o poză, cu tocuri înalte în vreun lan de flori. Să dau bine, na! În loc să mă conectez cu locul, cu natura, mă chinuiam să umblu elegant.

E lună plină, e un moment propice de eliberat.

Pe voi știți ce vă ține-n loc?

Cu drag și cu iubire,

Aura.

02/09/2020

Cu drag și cu iubire,

Aura.

02/09/2020

9 gânduri despre „Moment propice

  1. Na uite, eu-s defectă. Eu fac poze de la extrem de rar la niciodată când merg undeva. Sigur că regret după, că uit. Dar atunci, în clipa aia, am impresia că stric momentul dacă nu stau eu lipită numai cu ochii şi sufletul de peisaj, nu cu telefonul. Şi când văd pozele, ca la tine, mor de drag şi zic că uite, vezi că se poate? Degeaba, tot aşa fac.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Io m-am învățat minte de când mi-am dat seama că pozele sunt declanșatorul amintirii, altfel black-out, nimic, îs în stare să zic că io nu am fost acolo. 🙄🥴😃 Când văd însă poza, îmi amintesc și mirosul ce plutea prin aer, ce-am zis, ce am făcut etc. Așa că la mine-i musai să fac poze, sunt memoria mea. Te pup, dragă Potecuță! Nu ești defectă, ești cum trebuie!

      Apreciat de 1 persoană

    2. Nici eu nu fac poze, zicând că absorb tabloul cu sufletul întreg… Ceva rămâne acolo, negreșit, dar Aura are dreptate cu declanșatorul amintirii. Mă uit chiar și la pozele sale și tot funcționează. Sunt florile ei, iarba ei, norii văzuți de ea… Însă îmi aduc astfel aminte și de propriile mele stări de când am privit în sus, în jos, sau împrejur. A fost cândva, dar sufletul a rămas îmbibat. Și tot așa rezonez și pe versurile tale, Potecuță dragă, când cu harul verbului tău îmi mângâi sufletul, întocmai ca un arcuș care trece peste strune.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.