Chiar și prin draperiile trase se strecoară două lumini insistente, ce mă fac să mă ridic din pat și să mă duc la geam. Felinarul din stradă și-o lună aproape plină-și fac loc în dormitorul meu, doi bulgări strălucitori. A fost o primă zi de toamnă nedezmințită, doar 21 de grade iar seara deja răcoarea și-a instalat domnia pe pielea înfiorată, pe tălpile reci. Așternutul e răcoros, noroc că ieri l-am uscat la soare și păstrează, dacă nu căldura, măcar mirosul, aroma lui. Un soare ce-apune prea repede, la opt jumătate, la nouă-i deja întuneric. Frunzele îngălbenesc și cad, strada e plină de frunze uscate, purtate de vânt de-a lungul ei. Azi le mătur, mâine-s la loc, e o bătălie inutilă, pierdută din start. Cineva trece grăbit, pe sub geam, fără să bănuiască deasupra lui prezența unei femei care face poze la lună; și-ajunge până la mine fumul de la țigara lui, ce persistă neplăcut de mult.
E 1 septembrie, a noua lună din an. Prima zi de toamnă. Nu pot spune c-am așteptat-o vreodată cu drag, în copilărie însemna sfârșitul vacanței, a bucuriei, a jocului și-a traiului fără griji. Acum însă am învățat să mă bucur de fiecare anotimp, iar toamna bogată, cu-atâtea culori, s-a strecurat pe nesimțite pe un loc doi. La fel ca razele lunii aproape pline, și-a făcut loc în sufletul și-n dormitorul meu.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
01/09/2020