Alo?

Într-o singură clipă viața ți se poate schimba, într-o singură secundă lumea ți se poate întoarce cu susul în jos. Un telefon țârâie și gata, rămâi cu receptorul în mână, năuc, privind în gol. Te simți complet neputincios. Realitatea zdrobitoare te copleșește, ai mâinile și picioarele legate. Buzele se strâng, gura amuțește, după ce suspini prelung: phuu. Lacrimile curg, nici nu le bagi în seamă, le simți doar când ți se strâng pe barba ce tremură și-apoi cad una câte una, udându-ți cămașa: pic, pic, pic.
Ești la mii de km depărtare… Nu poți face nimic. Stai doar și aștepți. Un alt țârâit. Și te rogi.
Când ești tânăr și-n putere nu te gândești la țârâitul ăsta, e îndepărtat, e hăăăt la mulți ani distanță. Dar anii ăia mulți trec, și te trezești că țârâitul la care refuzai și să te gândești măcar, devine o realitatea copleșitoare. Nu ești pregătit să-l primești, niciodată de fapt n-o să fi. Iar când ești la mii de km depărtare, de fiecare dată când o să-l auzi, inima o să-nceapă să-ți bată cu putere, palmele o să-ți transpire și-o să răspunzi șoptit, gâtuit, tremurat: alo?

Aura B. Lupu

29/08/2020

„Trăirile Aurei” o găsiți pe site-ul editurii Libris.

Mulțumesc!

5 gânduri despre „Alo?

  1. Ai scris aici despre ceva… ce e un mare nod în gât. Nu sunt cuvinte, doar emoții. Nimeni nu e pregătit, iar neputința a atotstăpânitoare. La noi sunt toate astea, încordări, frici, paralizia grijilor ca stare generală. Ar fi oricum, și de la doi metri. Distanța însă exacerbează.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da, Condei, însă de la 2 metri poți măcăr vedea, de la 2000 de km însă-i greu, greu de tot, mai ales în condițiile actuale, când România e zonă roșie și n-avem voie să plecăm acolo. Ne rugăm, în continuare, susținem financiar și cam atât, în rest suntem cu nodul în gât și mâinile legate. Știi cum ți-e sufletul? Plumb.

      Apreciază

      1. De ce crezi că am lipsit până acum? M-am dus după o alarmă și niște vise pe care le-am luat drept prevestiri. Iar acum am revenit mai „liniștit”… dar cu același mare nod în gât și plumb pe suflet. Ziceam chiar că să rămân definitiv în țară, însă asta e o altă poveste, care nu s-a mai scris.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.