Schimbări

M-am schimbat nu mult, foarte mult. Și fizic, și mental, și emoțional. Fizic schimbările se văd cel mai bine, îs acum bine înfiptă, 🤪 mi-au crescut kg ca Făt-Frumosu’ din poveste, atâtea n-am avut nici când am fost gravidă, mărimea la haine de la S-M e acum L, fără dubiu. Când nenea doctoru’ m-a întrebat dacă am habar care-i motivul, i-am răspuns direct: “Că mănânc prea mult!” A izbucnit și el în râs și mi-a spus că-s “schitterend!” – adică strălucitoare. Da, normal că îs, dacă mă simt bine-n pielea mea! Numărul la picior la fel, de la 37 am ajuns la 38 jumate, uneori iau și 39, ca să-mi fie cât mai lejer. Înainte eram veșnic rece la mâini și la picioare, zici că-n loc de sânge îmi curgea freon. Acum ard, rar, foarte rar mi-e frig. Ezitantă, schimbătoare, temătoare, tot la fel de rar îmi exprimam opinia. Acum și dacă nu mă întrebi ți-o spun! N-am nevoie de rețete de slăbire, nu mă plâng că m-am îngrășat, din contră, pot să fac mișto de asta și să râd! Îs bine io cu mine, când n-o să mai fiu, o să fac ce cred io de cuviință, nicidecum ce-mi indică alții, eu mă cunosc cel mai bine și știu ce funcționează și ce nu. Nu îmi e rușine nici cât negru sub unghie să scriu despre asta, la fel cum nu îmi este nici să recunosc că nu-s perfectă, nu-s ideală, nu-s desăvârșită. Îs fix așa cum am io chef. Și ăsta-i idealul meu, să fiu cum vreau, nu cum se așteaptă alții. Așa că, cei care aveți așteptări de la mine, le aveți degeaba. Restul, care știți cum e să te accepți și să te iubești așa cum ești, o să înțelegeți, ați trecut deja prin asta.
Schimbările mari atrag multe critici, multe bombăneli. Dați-le pace, caravana trece, câinii latră, voi mânați-vă mersul. Și-o să fiți cei mai câștigați.
Cu drag și cu iubire,


Aura.
16/08/2020

12 gânduri despre „Schimbări

  1. Draga mea, am înțeles: nu eşti perfectă, nici ideală, nici desăvârșită! Dar poți să-mi spui cine este!? Eu spun despre mine că nu sunt perfectă, dar sunt perfectibilă. Este în firea omului să se tot schimbe. Fizic, vorba ta, nu contează! Însă în plan mental și spiritual este esențial. Să fii sănătoasă!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos, Aura! Dacă te iei după ce se arată în general, toți îs perfecți, care mai de care! Nu mănâncă numai pe sponci, fac sport non-stop, au mușchii tonifiați și tenul impecabil, fără riduri etc. Mi s-a acrit de la atâta perfecțiune! Sănătoase să fim, că perfecte am fost bugăt! 😉

      Apreciază

  2. Da, si eu m-am schimbat de-a lungul timpului, majoritatea schimbarilor, zic eu, au fost pozitive dar mai am destul de lucru. Ma simt insa foarte bine stiind ca transformarea este la indemana si ca putem face atatea lucruri cu noi insine. Se zice ca nu poti schimba oamenii si cam asa e, este nevoie sa se schimbe singuri. Poti, eventual, sa le dai un impuls, o motivatie. ❤

    Apreciat de 1 persoană

  3. Important e sa stai tu bine, restul nu conteaza! Si eu am dat pe-afara, ca sa zic asa, in ultimul timp, mi-ar placea sa slabesc cateva kg dar sunt prea lenesa si-mi place sa mananc, asa ca am invatat sa-mi cumpar haine care stau bine pe grasute. Imi pare rau de pantofi, dar recunosc ca pana sa citesc aici la tine nici prin cap nu mi-a trecut ca de aia nu-mi mai vin… Trecand peste amanunte, tu ai un zambet ca un soare, ca eu cand am privit poza, nici n-am vazut altceva!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.