N-a fost o zi frumoasă, a fost o zi de vis. Să dorm până la 9 jumătate, (și-atunci că m-a trezit bărbatul) de multă vreme n-am mai dormit. Să-mi beau cafeaua uitându-mă la pădure, în razele soarelui, pe terasă, ascultând păsările în locul traficului, nici asta n-am mai făcut, de și mai mult. Apoi să merg în drumeție, printr-o pădure deasă, pe lângă o apă rece și limpede, cu povârnișuri, bolovani, punți peste apă, cărări abrupte, ici și colo prin noroi dar în rest curat, curat, (pe tot traseul de o oră n-am găsit niciun ambalaj aruncat, niciun pet, nicio hârtie, șervețel, nimic), asta nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Partea cu curățenia, mai ales. Am întâlnit în expediția noastră vreo cinci oameni, atât. Nimeni nu vorbea tare, toți au zâmbit, toți ne-au salutat „Bonjour!”, o fetiță cu niște ochi incredibili de albaștri ne-a fixat insistent și ne-a repetat, dând și din mânuță, c-o voce subțirică, pițigăiată, același „Bonjour!” graseiat, să fie sigură c-o auzim.

Am găsit frăguțe! Le-am savurat, după ce-am încălecat un trunchi căzut, pe lângă care creșteau tufe neatinse, coapte-coapte. Ce aromă, ce dulceață, ce senzație!

M-am spălat în apa rece, limpede, de o culoare aurie, traseul pe care l-am urmat avea numele de „Balada minei de aur” (prin 1800 cică aici ar fi fost căutători de aur), dar n-am găsit nicio pepită, din păcate. În schimb am găsit un fluture. De fapt m-a găsit el pe mine, prima dată l-am văzut pe drum, Adi a început să-i facă poze dar nu i-a plăcut, a zburat și, la fel ca acum trei ani, s-a așezat, de data asta nu pe-un deget, ci pe un picior. A stat bine mersi, deschizându-și aripile-n voie, io abținându-mă să nu izbucnesc în râs, mă gâdila cum se tot foia, s-a întors în toată splendoarea lui, de parcă ar fi știut că vreau să îl pozez. A decolat când au trecut pe lângă mine doi turiști, care n-au văzut din depărtare motivul pentru care stăteam io încremenită-n mijlocul cărării, abia când au trecut pe lângă mine și fluturele a zburat și-au dat seama și și-au cerut repede iertare. Eh, asta a fost, a plecat după ce mi-a mai dat o raită, de parcă și-ar fi luat rămas bun.