Am citit un articol al Potecuței, despre cât de rustic să fie „rusticul”.

Cât de rustic să fie „rustic”?

Și mi-am dat seama că-s norocoasă, foarte norocoasă. Pentru că am încă parte de astfel de vacanțe, acasă, la părinți, în Ardealul rustic-rustic, inclusiv cu WC-ul în curte, unde păianjenii aveau pe vremuri aripi (da, da, nu râdeți, habar n-aveți ce spaime și ce țipete provocau!) iar pe cel mic era musai să-l însoțesc la fiecare stat pe „tron”, fie iarnă, fie vară.

Unde-n toiul verii, pe-un țol întins în iarbă, stăm nopțile să vedem Perseidele și-mi caut steaua favorită, lângă a doua stea din oiștea Carului Mare, ce sclipește mică și pricăjită, dar io-s bucuroasă de fiecare dată când o găsesc: Alcor.

Unde dansez prin ploile torențiale, calde de vară și mă învârt fericită, până amețesc, unde umblu desculță prin iarba înaltă, crudă, verde-verde, așa cum este dealtfel iarba de-acasă, nu?

Unde simt cum tălpile-mi sărută pământul natal, strămoșesc, unde-mi sunt și rădăcinile dar și aripile.

Unde grădina m-așteaptă gătită-n strai bogat, colorat, parfumat, cu tufele de zmeură, mure și strugurași, cu căpșuni și cireși, caiși și piersici, cu peri și meri și pruni, care-și apleacă ramurile încărcate, bogate, doar să le culeg roadele, cu gustul și mirosul de neegalat.

Unde Carla mă latră răgușit și-apoi când mă simte și mă recunoaște, amuțește; și-ncepe apoi să schelălăie prelung. Unde la poartă mă-ntâmpină tufa imensă, îmbătătoare de Mâna Maicii Domnului iar trandafirii mă însoțesc pe alee, pas cu pas.

Unde mama m-așteaptă în prag, cu ochii în lacrimi iar tata se-ascunde-n spatele ei, nevrând să mă lase să-l văd plângând. Ninși, albi, imaculați, ridați, tot mai ridați, cu fiecare an care trece…

Da, am la îndemâna și modernul, dar pot să mă lipsesc bucuroasă de el. Pentru că așa am crescut, la țară, rustic-rustic, cu laptele de vacă proaspăt muls, înspumat, cu ouăle calde luate direct din cuibar, cu ceapa verde smulsă din strat, cu apa rece și proaspătă scoasă direct din fântână.

Unde mirosul de bălegar, de iarbă cosită, de var, de caprifoi, de lemn ars, de câine plouat, de piele încinsă și arsă de soare, de paie, de pământ, de țărână, de brazdă întoarsă de plug se-mbinau. Se asortau. Se impregnau în minte, în suflet, în ochi, în memorie, pe veci.

Pentru mine, rustic înseamnă acasă.

Cu drag și cu iubire,

06/06/2020