N-am scris nimic despre imbecilu’ ăla care instigă la viol pe YouTube, nici nu m-am uitat la ce-a filmat, doar citind despre ce-a fost în stare să declare, s-a încrețit pielea pe mine și mi s-a făcut stomacul ghem. Am zis să nu intru în energia aia că-i prea greu de dus. Culmea e că aseară, căutând ceva de văzut pe Netflix, primul titlu care mi-a apărut a fost “Jeffrey Epstein: Filthy Rich”. 😡🤬 Nu știam prea multe despre el, din câteva știri de ici și colo citisem că era putred de bogat (dovedindu-se apoi putred până-n măduva oaselor!), că se învârtea în cercuri înalte și avea companii selecte, (Bill Clinton, prințul Andrew, Donald Trump), că fusese implicat în scandaluri sexuale și cam atât; habar n-aveam că de fapt a fost un prădător sexual, violator și pedofil. Și toate lucrurile astea s-au ascuns, mușamalizat, șters cu buretele! De ce? Doar pentru că era putred de bogat, asta-l situa mai presus de lege? 😡🤬
Azi toată ziua mi s-au învârtit în minte scenele din film, disperarea fetelor, neputința și suferința lor, urmele rămase pe veci în viețile și sufletele lor.
Așa că-i musai să scriu, altfel explodez! 😡🤬
Un imbecil instigă liber la viol, pe net, în anul de grație 2020! Și mai are și alți mii de proști care-l aplaudă și-i cântă-n strună! 😡🤬
Pentru toți dezaxații care gândesc în felul ăsta bolnav, pervers, am o singură întrebare: Dacă cea violată ar fi fiica voastră, de 12-13 ani, ați mai gândi la fel? 😡🤬
Și vă mai doresc așa, din rărunchi, ca la toți imbecilii, dezaxații, pedofilii și perverșii cărora le mai trece prin capu’ ăla sec chiar și numai umbra unui astfel de gând – că fetele merită violate -, să le apară-n fața ochilor nu fata aia care cică “merită”, ci chipul fiicei sau al mamei lor! Să vă bântuie fețele, ochii lor, să simțiți că vă arde retina de fierbințeala privirii lor! A fiicelor rușinate că au un astfel de tată și-a mamelor care regretă că-s mame, care mai bine-și legau trompele decât să aibă un astfel de fiu!
Iar voi, toți boșorogii care salivați după fete cât mai tinere, vă păcăliți băi fraierilor dacă credeți c-o moimă ce are jumătate din vârsta voastră vă iubește! Îhî, iubește banii din contul vostru, iubește luxul și viața de huzur, nicidecum pe voi!
Să abuzezi de putere și de bogăție ani la rând, să violezi zeci de fete și să scapi, e cutremurător, zguduie rău de tot lumea asta; dar să abuzezi de prostie și să să instigi la viol, fără urmări, fără pedeapsă, fără să fii amendat, închis, oprit, șters de pe net? Nu mai am cuvinte.
Fuck this world! I’m going to Wonderland!
Aura.
03/06/2020


Răspunde-i lui Poteci de dor Anulează răspunsul