Azi mi-am găsit condeiul în iarbă. Nu-i așa că e frumos? 😊
Frumoasă-i și vremea, e cald, e soare și bate-un pic de vânt, atât cât trebuie să mă răcoresc.
Deși-s în Belgia de atâția ani, încă mă minunez. Încă mă surprinde rapiditatea cu care cresc culturile lor pe câmp. În doar o zi vezi diferența, cresc văzând cu ochii toate, mălai, cartofi, rapiță, orz (cred, nu-s sigură ce fel de grâne sunt), de iarbă ce să mai zic? Acum a crescut, imediat au cosit-o și-n ziua următoare deja-i strânsă în baloți. Un nene cu un singur tractor a arat și semănat într-o seară ditamai tarlaua, avea pe bord un computer, ba la un moment dat s-a dat jos din tractor, l-a lăsat să meargă singur și el verifica ceva în spate.
Tarlalele parcă-s trasate, drepte, perfecte, de zici că le-au tras la poloboc. Nu sunt gunoaie, nici bălării, până și poiana asta sălbatică e înconjurată de tufe de mure, soc (ce acum e înflorit, vă dați seama cum miroase!) iar de-a lungul cărării e plin de nuci. În mijlocul ei mi-am găsit și un condei. Așa-i că e frumos? 😊
Cu drag și cu iubire,
Aura.
25/05/2020





Răspunde-i lui Aura B. Lupu Anulează răspunsul