Să începi de la zero. Să pornești la drum doar cu traista-n băț și speranța în suflet. Știți cât de fain e?
Cei care-ați trecut prin asta bineînțeles că știți, cei care nu, o să căscați ochii mari și-o să vă întrebați dacă am înnebunit.
Normală nu-s, n-am cum să fiu, câteodată și io mă minunez că-s prea normală, după câte-am pătimit. Dar e fain să pornești de la nimic, să știți. N-ai nicio grijă, doar cum să supraviețuiești. Și-atât. Îți satisfaci nevoile de bază, în rest, te lași în voia sorții. Asta e.
Lăsatul ăsta-n voia sorții este de fapt miezul existentei tale și culmea, plasa de siguranță la care nici nu te gândeai. E scăparea. Pulberea ruinelor, rugina sângelui, se așează peste depărtare, pietrele de sub pași devin cărări, nimicul capătă un sens, iar dezolarea, deznădejdea se transformă în speranță. Lași soarta să hotărască pentru tine și-ti dai seama, după ani și ani, cât de frumos a hotărât!
Clădirile se înalță din ruine, viețile se transformă brusc, mlădițele cresc vertiginos, apoi prin rădăcini. Se-nfing în solul nisipos.
Să începi de la zero nu-i decât o șansă. O oportunitate.
Să te lași în voia sorții nu-i un act de nebunie, ea știe să-ți poarte de grijă și să-ți transforme viața în mod miraculos.
Facă-se voia ta, Doamne!
Cu drag și cu iubire,
12/05/2020
Aura B. Lupu 