Complici

Mi-am învins frica și, chiar dacă (încă) nu mă duc la cumpărături și evit locurile aglomerate, cu Adi ne-am făcut un obicei, și-n fiecare seară plecăm cu bicicletele la plimbare, prin cîmp. Io și fac parte din categoria celor cu risc, dar, așa cum am mai scris că zicea bunicul, „C-o morte sîntem tăți datori!”. N-o să stau în casă, tremurînd de frică și de groază c-o să mă infectez și-o să dau colțu’, asta e, la fel de bine-l pot lua, dacă-i de luat, și de la Adi și Sergiu, care merg la muncă în fiecare zi și-s potențiali purtători. La știri v-am zis că nu mă mai uit, prea mă îngrozesc și prea mă sperie, așa că mai bine le evit și, dacă mă uit la televizor, mă uit la seriale și filme care mă binedispun.

Aici sunt destui oameni pe străzi, mai ales că săptămîna asta a fost vremea atît de frumoasă (câteodată nici vara nu-i atît de cald ca acum, 24 de grade!), însă mulți întorc privirea și refuză să te privească, prea puțini sînt cei – ca mine – care-ți zîmbesc cu gura pînă la urechi. Observ că dîrele avioanelor pe cer sunt rare, puține, cînd mai auzim cîte-un sunet înfundat, de motor de avion, am ajuns să ne mirăm. Înainte cerul era brăzdat de avioane, acum doar stolurile de rațe și de gîște ce-l mai deranjează. Păsările cîntă și se aud în voie, gureșe, certărețe, doar cînd și cînd mai amuțesc și-atunci știu și caut cu privirea uliul (sau șoimul) ticălos. Rîndunicile s-au întors și ele și săgeată zarea, ciripind neînfricate, prea rapide pentru orice prădător. Iepurii sunt o puzderie de codițe albe, săltărețe, se ascund rapid prin tufișuri cînd ne-aud, pentru ca apoi, cînd văd că nu sîntem niciun pericol pentru ei, se-ntorc la păscut, pe pajiște. Aseară am văzut și-un fazan bigam, io am exclamat „Nesimțitu’!”, Adi: „Ce norocos e!” c-avea două făzănițe lîngă el. 😜

Copacii înfloriți sunt o încîntare, mirosul este îmbătător. Am rupt o mînă de iarbă, am frecat-o-n palme, i-am inspirat aroma proaspătă și verde. Am decojit o rămurică, să-i simt mirosul dulce-amărui, mi-am așezat palmele pe trunchiul unui copac, era fierbinte, încălzit de soare și mirosea dumnezeiesc: a lemn, a biserică, a soare și mi-am înălțat privirea spre cer, să-i mulțumesc. Și să mă rog.

Vă scriu toate astea ca să vă fac complici. Să vă ajut să evadați. Să simțiți, să respirați, să vedeți prin ochii mei.

Să știți că vă port pe toți în inimă și că mă rog, pentru voi toți.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

10/04/2020

Hamme.

 

 

 

 

 

 

 

2 gânduri despre „Complici

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.