N-am văzut gram de zăpadă toată iarna și azi-dimineață, surpriză! A nins! La voi cum e? Am citit pe ici, pe colo, că e primăvară. Așa am crezut și eu, până mai-nainte. Acum îmi arunc ochii pe geam și mă ia cu fiori. Nici nu-mi vine să mai ies din casă! După ce că de prea multe zile a plouat continuu și-a bătut vântul non-stop, pe când credeam că va fi și-un pic de vreme bună, a nins și s-a făcut mai frig.

Încă o dată primim atenționarea că-i loc întotdeauna de și mai rău; că nu-i cum credem noi sau vrem, ci așa cum rânduiește bunul Dumnezeu.

Mi s-a făcut, iertat să-mi fie, lehamite de lumea asta rea. Nu-s nici io vreo sfântă, rea îs și io destul, dar crizele (epidemiile) astea scot la suprafață parcă tot ce-i mai rău din noi. Degeaba ne panicăm, degeaba urlăm, degeaba facem și dregem, ce-i rânduit să se întâmple, se va întâmpla. Oricât de informați, blindați, vaccinați, apărați ne credem, dacă Doamne-Doamne hotărăște altceva, e în van.

O moimă de vreo 20 de ani, mă lua ieri cu „Măi femeie, ascultă aici…”.

Deși inițial i-am dat pace, până la urmă am fost nevoită s-o blochez pentru că, chiar dacă nimeni nu-i mai dădea atenție, se ambala și se întărâta ea, pe ea.

N-am multe de zis, decât că mi-e lehamite și să-mi mai zic io mie, că decât să vociferez și fac tam-tam, mai bine zic un Tatăl Nostru și o Născătoare.