De parcă…

Aura B. Lupu

De parcă un cuțit mi s-ar răsuci în inimă.

De parcă un fier înroșit în foc mi-ar răscoli măruntaiele.

De parcă mi s-ar presăra sare pe-o rană deschisă.

Și toate astea simțite de-odată și-amplificate de-o mie de ori.

Și-aș urla până mi-aș pierde vocea. Aș sparge ceva, aș lovi în ceva cu sete, până aș obosi.

Aș dormi continuu, somn fără vise, ca să nu fiu nevoită să-mi amintesc.

Dar îmi amintesc. Tresar la orice sunet, crezând, sperând că-i el. Și-apoi lacrimile-ncep să curgă, fără să le mai pot opri.

Oare cât poți plânge până nu mai ai lacrimi?

Oare până unde trebuie săsimțidurerea pentru ca apoi săamorțești?

03 aprilie 2019. Zi fatidică în calendar.

Pregătiți de-o vizită la medicul veterinar, pentru că și tratamentul ăsta de 2 săptămâni cu antibiotic eșuase iar bietul Edi era tot mai rău, am oprit în drumul nostru spre cabinet și i-am mai luat…

Vezi articolul original 179 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.