Bătrânul și marea

Articolul  https://aurablupu.com/2018/06/09/firesc/  a fost inspirat din realitate, știți că nu scriu povești din ceea ce nu am trăit.

Astea-s iubirile adevărate, când ajungi la 80 de ani și, de pe-un pat de spital, îți mângâi partenerul cu-atâta duioșie și dragoste că nu mai e nevoie de nicio altă dovadă, nici de declarații pline de emfază sau de gesturi mărețe. O declarație mută dar care spune mai mult decât orice. Radiezi iubirea prin toți porii, emani dragostea și grija pentru celălalt. De la astfel de oameni să luăm exemplu, nu de la teatrul ieftin afișat din ce în ce mai des.

Am fost bulversată când am văzut cum nici într-o lună bătrânelul care era internat la noi, s-a topit de pe picioare, pur și simplu, după ce i-a murit soția. Avea zile când nici nu-și amintea că murise și ne ruga să-l ducem la ea, s-o vadă… 😢🥺 Ce să-i spui? Ce să-i mai explici? Iar când își amintea că murise, era cumplit. Retrăia aceeași durere iar și iar. Nici nu știam cum era mai bine, când își amintea sau când era-n uitare. A murit la nicio lună după ea. A rămas în urma lui o cameră goală, cu pervazul plin de sculpturile ieșite din mâinile lui și-o poveste, pe care mi-o spusese șoptit, într-o după-masă, exact c-o zi înainte să moară. Fusese și marinar și-mi povestise zâmbind cum își găsise liniștea și împăcarea în largul mării; acolo, noaptea, când auzea valurile lovind bărcuța pe care-o restaurase cu mâinile lui, legănat de mare, privind cerul înstelat, fusese cel mai fericit… Nu știu dacă și soția lui fusese alături de el acolo, n-am îndrăznit să-l întreb, mi-a fost teamă să nu-i declanșez iar amintirea morții ei.

L-am plâns atunci dar acum îmi amintesc de el cu duioșie, cu liniște și împăcare. Pentru că ochii lui, atunci când îmi povestea, erau plini de toate astea. Și de iubire. Pentru soția lui, pentru mare, pentru lumea asta toată? Nu știu. Dar știu că murise împăcat. 

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12/02/2020

Foto: Arhiva personală, Ibiza, 2015

11334247_871928482855586_934065720020807182_o

3 gânduri despre „Bătrânul și marea

  1. M-am dus la textul inițial și l-am recitit cu aceeași emoție. Ba chiar am scris și un comentariu, culmea, similar celuilalt pe care îl scrisesem la vremea potrivită, puțin mai sus. Noroc că am văzut la timp, altfel cădeam în ridicol să am cam același coment, repetat la un interval bunișor de timp. Ce să fac, nu băgasem de seamă că am mai trecut pe acolo… Concluzia este că memoria mă mai trădează, dar sentimentele nu. Simt la fel! Deci se pare că am toate șansele să devin și eu cândva un astfel de bătrân, dacă nu s-a și întâmplat deja fenomenul…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la ina02s Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.