Când îți dorești ceva din adâncul sufletului tău și se-mplinește, ai o senzație de plutire, de neverosimil. Te zgâiești ca tuta pe pereți, te ciupești, te uiți iar la pereți… Senzația de ireal durează un timp, accentuată fiind și de simptome fizice: ești amețită (bine, cam ești de felul tău, acum însă mai tare ca de obicei!😜), urechile-ți vuiesc, privirea ți se împăienjenează – a, da, asta-i de la lacrimi, că mai ești și smiorcăită -, mâinile îți tremură și ai un gol teribil în stomac. Iar pe lângă senzația de irealitate, mai simți și că ești… speriată. Ciudat, așa-i? Ți-ai împlinit (încă) o dorință mare-mare și no, ce te faci de-acum?
Dar îmi place tare. Senzația de sfârșeală-moleșeală, de imponderabilitate, cu tot cu speriat, merită trăită (măcar) o dată-n viață. Am realizat ce mi-am dorit, am făcut ce am visat așa că de-acum pot să fac orice.
Pe drumul spre Belgia, le spuneam acum 13 ani băieților mei că, venind aici, avem o mare șansă: să schimbăm limitele; dacă în România limita noastră era tavanul, în Belgia limita noastră va fi cerul.
Și-așa a fost.
Schimbați-vă limitele. Atingeți-le. Depășiți-le. Și schimbați-le iar. Sentimentul pe care o să-l aveți face tot efortul, merită toate lacrimile și toate durerile. Iar bucuria împlinirii unui vis imposibil, transformă realitatea.
Imposibilul devine posibil.

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
30/01/2020

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00