Răceli

Este câte-o zi, ca și cea de azi, în care-mi ninge și-mi plouă. Și, bineînțeles că de fiecare dată, există și-un „declanșator”. Azi a fost o tanti. O pacientă nouă. La prima vedere, demnă de toată mila și compasiunea. La a doua… ioi și vai!

Am fost avertizate că-i genul care dacă zici că peretele-i alb, ea o să te contrazică și-o să afirme că e bej. N-am crezut însă că încăpățânarea, bădărănia și infatuarea ei o să mă afecteze direct.


Am crezut că-s „blindată” cu tehnici de apărare, că sunt capabilă să-i urez fericire și ani mulți, chiar dacă mă insultă (mâine iau tămâia cu mine, apropo! ha! ha! ha!).
Eh, se pare că nu-s, din moment ce simt nevoia să scriu despre asta.


Când am zis c-o să plec în Belgia acum muuulți ani, primul lucru pe care l-am aflat despre țărișoara asta, a fost că dacă vrei să ieși la plimbare, musai să-ți iei și umbrela, și ochelarii de soare. N-am crezut nici asta, bineînțeles, ziceam că e o exagerare.
Ei bine, nu e. Încă mă surprinde câte-o curvă de ploaie, când mi-e lumea mai dragă și-am lăsat umbrela acasă (că doar cu 5 minute înainte de-a ieși din casă, soarele strălucea și nu era gram de nor!).
Al doilea, că oamenii sunt reci. Și asta am crezut că e exagerat. Nu e. Nici asta.
Și tanti de azi mi-a reamintit (de parcă aș putea să uit!) că așa sunt. Reci. Distanți. Infatuați.
Nu toți, bineînțeles. Sunt și oameni cumsecade și de treaba. Puțini, dar sunt. Sau poate c-or fi mai mulți, da’ n-am dat io de ei.
Am dat de cei care sunt exact cum mi s-a spus acum muuulți ani: reci.
Și-mi pare bine că răceala lor nu m-a afectat. Îmi pare bine că din fiecare întâlnire cu astfel de oameni am ieșit neșifonată. Prea tare.
Știu că peste tot sunt oameni fel de fel, că „nicio pădure nu-i fără uscături” ș.a.m.d.
Însă mai știu că românii sunt oameni credincioși. Cu frică de Dumnezeu. Și asta face diferența.
Aici, cred că mai mult de jumătate sunt atei. Cred doar în puterea banului și a puterii personale.
Și mai cred că asta le dă drepturi. Dreptul să te umilească. Dreptul să te privească de sus. Dreptul să te considere inferior.
Ei bine, n-au niciunul dintre drepturile astea. Au unul singur: să fie (și să rămână!) așa cum am fost avertizată acum mulți ani. Adică… reci.

Hai că m-am ușurat o țîră!

Și totuși…

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu

07/01/2018

 – cu Aura Lupu în Hamme 

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

3 gânduri despre „Răceli

  1. „Vreme trece, vreme vine,
    Toate-s vechi și nouă toate;
    Ce e rău și ce e bine
    Tu te-ntreabă și socoate;
    Nu spera și nu ai teamă,
    Ce e val ca valul trece;
    De te-ndeamnă, de te cheamă,
    Tu rămâi la toate rece.”

    Poate tanti pacienta tocmai citise Glossa și a luat ad litteram mesajul din poezia lui Eminescu.
    Bine…El era într-o fierbere interioară permanentă și tânjea după un liman răcoros pentru spritul său ardent. Își spunea cu mintea să stea placid, dar când ai o inimă ce clocotește, e mai greu. Trebuie să te naști în Belgia, probabil. Sau în Scoția… 😦

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.