Ciufi

Într-un sat din Ardeal, o comună, mai degrabă, e obiceiul ca în noaptea Anului Nou să umble ciufii.

Cum, nu știți ce-s ciufii? Niște creaturi înfricoșătoare, îmbrăcate-n zdrențe sau în halate și șorțuri mizerabile, pătate cu sânge, cu fețele muruite* cu funingine, strâmbe, acoperite de câte-un ciorap tras pe cap, care-i schimonosea și mai tare, cocoșați, cocârjați, șchiopi, muți, care doar mormăiau și scoteau niște sunete înfiorătoare, gesticulând și-agitând fioros prin aer câte-un fierăstrău, un cuțit tocit sau niște foarfeci ruginite. Creaturi care puteau fi potolite doar cu câte-un pahar de horincă* sau de jin șert*. Umblau pe la case să ia copiii răi, obraznici și neascultători, pentru care aveau pregătiți niște saci mari, de rafie, soioși și oribili. Numai dacă li se oferea în locul copiilor neascultători bani și ce mai ocheau ei de pe masa încărcată cu bunătăți, plus promisiunea tremurată a copiilor că vor fi cuminți tot anul, ciufii puteau fi înduplecați să-i lase la casele și-n brațele mamelor lor, în care se refugiau, ușurați.

Când fătuca de câțiva anișori îl auzea pe Ursu lătrând răgușit și poarta scârțâind, se ascundea fuguța în dulap. Dar curiozitatea era mai puternică decât frica și-atunci ițea un cap blond-auriu, cu doi ochi mari, verzi și umezi, cu lacrimile aninate-n genele la fel de blonde ca părul ei bălai, cu două buze tremurând, gata-gata să plângă și să ofteze, acoperite de două mânuțe slabe, pline de julituri și cu unghiile roase.

Cât timp ciufii negociau cu stăpânii casei, fetița blondă prindea curaj și ieșea încet-încetișor dintre pernele printre care se pitise-n dulap. Dar când vreunul dintre ciufi o privea, fătuca încremenea, ca un șoricel surprins de pisică, sperând că-n nemișcarea ei va deveni invizibilă.

Răsufla ușurată când ciufii, creaturile alea înfricoșătoare, încălzite de horinca și vinul băut, își lepădau măștile, scoteau ciorapii de pe cap, dezbrăcau halatele și zdrențele alea îngrozitoare și, râzând zgomotos, își recăpătau vocile și fețele, devenind mătușa, unchiul, verișorul, vecinul sau vecina pe care fătuchița cu părul de aur și ochii mari, verzi, îi cunoștea prea bine.

Asta până anul viitor, când iar uita, și iar se ascundea-n dulap…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

29/12/2019

*muruit = mânjit, murdărit

*horincă = țuică

*jin șert = vin fiert

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

2 gânduri despre „Ciufi

  1. Wow!!! Si eu ma pisam pe mine de frica,cand mergeam cu uratul si vedeam ca se apropie cate o ceata de mascati.Aveam traista cu adevaratelea in care aveam colaci,mere,nuci si o luam la fuga,fiindu-mi frica si daca pierdeam ceva din traistuta imi parea extrem de rau!Ce vremuri!!!!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.