Azi, pentru prima oară anul ăsta, a nins. Mi-am lipit nasu’ de geam şi n-am mai dezlipit – nici nasul, nici privirea – de fulgii care cădeau din cer. Bucuria mi-a invadat sufletul şi pentru un sfert de oră am redevenit o fetiță care căsca ochii – şi gura – la prima ei ninsoare. Alb. Curat. Pur. Simplu. Autentic. Natural. Sunt cuvinte – şi calități – pe care în ziua de azi le întâlnim rar. Prea rar. Iar de cele mai multe ori, când le vedem în cineva, simțim nevoia să le hulim. Să le negăm. Să le acoperim cu noroi. Trist. De ce nu putem oare să le admirăm? Să le prețuim? Să le acceptăm pur şi simplu? De ce trebuie oare să căutăm un substrat? Un înțeles ascuns? Pentru că nu e. Albul e alb. Zăpada e rece. Noi suntem oameni. Şi dacă vrem, putem fi şi buni…