Când mi se spune ce (să) gândesc și când, mă ia așa, un fior pă șira spinării și mi se cam scoală păru-n cap! Cum pana mea să știe altcineva, mai bine decât mine, ce gândesc?
La început mă amuza dar acum, când se insistă a mi se demonstra că asta am vrut io să scriu, asta de fapt am vrut io să transmit și asta de fapt am vrut io să gândesc, nu mi se mai pare amuzant, defel!
Părerologi, etichetanți, punători de ștampile-n frunte, abțineți-vă. Atâta timp cât io nu-ți intru pe pagina să-ți contest părerile-postările-votările, cât timp nu intru cu bocancii-n viața ta, cât timp nu-ți combat ideile, nu te contrazic și-ți respect opinia, fă și tu același lucru! Nu mă interesează că tu crezi că viața-i nașpa, că lumea-i rea și-afurisită și că totu-i în zadar. E fix treaba ta! Io dacă am chef să cred în magie, în miracole, în povești cu zâne și cu Feți-Frumoși, în oameni buni și faini, în democrație, corectitudine, etc. nu te mai ambala să-mi demonstrezi contrariul pentru că oricum n-o să mă convingi. Asta-i realitatea MEA, nu a TA. E fix treaba ta cum o percepi, cum o trăiești tu pe a ta, dar nu mă poți sili s-o văd și s-o traiesc la fel ca tine! Nu mai încerca!
Mă repet, știu, dar e exemplul cel mai sugestiv: e ca și cum mi-ai intra în casă și mi-ai spune cât de tare îți displace aranjamentul, interiorul, decorurile, mobila, etc. Nu-ți place? Foarte bine! Da’ ce cauți atunci în casa mea?
Nu-ți place? Nu-ți convine? Am un singur cuvânt pentru tine: BÂȘTI!
Pă restu’ v-am țucat!
Cu drag și cu iubire,
Aura.
24/11/2019
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu