10 răspunsuri la „Am voie?”

1. 

   Issabela Cotelin

   octombrie 15, 2019 at 9:15 am

   Nu azi, ci-n viața asta și-n cîte-or mai fi :)))
   Rîd doar pt că în atîția ani de fb am învățat că, orice-am zice, astea nu se opresc, altfel e de plîns 😦
   Te țuc și eu ❤

   ApreciazăApreciat de 1 persoană

   Răspunde
   1. 

      Aura B. Lupu

      octombrie 15, 2019 at 9:35 am

      Issa, îs de mulți ani pe face-bucu ăsta, dar activă pot zice că-s doar de când am blogul (2018) și încă nu m-am obișnuit cum trebuie cu atacurile astea atât de mizerabile și de… Of!😨
      Citeam pe site-uri că mulți au renunțat la face-buc; încep să înțeleg de ce…
      Te-mbrățisez! 🤗💝❤️🌹🥰😍

      ApreciazăApreciat de 1 persoană

      Răspunde
2. 

   AureliaAlbAtros

   octombrie 15, 2019 at 9:28 am

   Cate n-am intampinat si eu cu astfel de specimene?!😎 Dar cand am pus piciorul in prag, cum se spune, tot respectivii se simteau lezati 😀 Fara sa ma cunoasca. Ce sa mai spun cum se exprimau🙄

   ApreciazăApreciat de 2 persoane

   Răspunde
3. 

   condeiblog

   octombrie 15, 2019 at 11:21 am

   Gorniștii cauzelor nobile… Poate ar merita totuși un articol, cândva. Ai punctat foarte bine discrepanța dintre a face bine și a vorbi numai despre asta. Sunt niște așa-zise „acțiuni de facere de bine”, care tot vorbe sunt până la urmă. Există unii oameni care chiar își fac o ocupație din a trâmbița încontinuu despre nenorociri. Îmi e destul de clar cu facebookul, mă țin deoparte, dar chiar și pe e-mail primeam așa ceva. Erau niște oameni care îmi trimiteau regulat tot felul de „acțiuni”. În fine, după ce m-am convins că nu e vreun virus cum m-am temut inițial, am început și eu „să lupt” cu clickul meu, așa cum mi se cerea. Și pot să „mă mândresc” astfel, că „am ajutat” femei ostracizate din țările arabe, copii sărmani din Africa, din India, m-am luptat cu încălzirea globală, e-hee!…câte situații dramatice n-oi mai fi rezolvat eu cu ajutorul acelor oameni inimoși. Până într-o zi, când (poate eram într-o stare din aceea când te prinde oboseala, ca să nu zic luciditatea), m-am oprit să mă întreb: Ce fac eu, efectiv? Alo! Pământul…Houston, ești acolo? Și n-am mai dat click. După câteva săptămâni am fost lăsat în pace. Eram o particulă infimă din coada cometei salvatoare. Problema cu aceste chestii e următoarea: te prind în împăienjenișul acesta al durerii permanente. Empatic cum sunt, mesajul citit mă afecta, știind bine că nu le îmbunătățeam defel situația… ei rămânând cum erau, în problemele lor. Am simțit atunci nevoia să mă sutur. Să ridic ochii înspre bucuria soarelui care răsare, în încercarea lui permanentă de a ne aduce la toți lumină și căldură. Cantitățile acestor distribuiri sunt însă numai în seama lui Dumnezeu.

   ApreciazăApreciat de 1 persoană

   Răspunde
   1. 

      Aura B. Lupu

      octombrie 15, 2019 at 7:03 pm

      Înțelept ești Condei!
      Eu nu-s, recunosc că-mi place feisbucheala, dar până la un moment dat. Când mesageria (pe care musai să o folosesc) mi-e invadată de tâmpenii, obosesc și eu.
      🙏💙

      ApreciazăApreciază

      Răspunde
      1. 

         condeiblog

         octombrie 16, 2019 at 8:58 am

         Eu, înțelept? Hm! Mulțumesc, dar n-am bilet la loja asta din păcate 🙂
         Când eram copil, nu știu ce făcusem, dar mi se atrăsese atenția asupra unui lucru și fusese în zadar. Iar tatăl meu, ca să mă mustre mi-a zis proverbul acela cu „Deşteptul învaţă din greşeala altuia, dar prostul nu învaţă nici din greşeala lui.” Pe mine m-a durut foarte tare, am rămas să rumeg vorba asta fiindcă nu-mi plăcea în ruptul capului postura de prost 🙂 Mai târziu, m-am dus și l-am întrebat: -Dar cei care învață din greșeala lor, cum sunt? El s-a uitat la mine, văzuse că am fost afectat mai mult decât își dorise și mi-a răspuns:-Proverbul atâta a fost, nu-ți pot răspunde din înțelepciunea populară, dar cred că ăștialalți…„ne-am” putea numi oameni obișnuiți, că toți mai facem greșeli din când în când. Nu mai despica atâta firul în patru și du-te la joacă. Iar eu m-am liniștit atunci, înțelegând că deși nu stau la lojă, măcar mă pot bucura că am încăput în sală, cu tata chiar alături…

         ApreciazăApreciat de 1 persoană

      2. 

         Aura B. Lupu

         octombrie 16, 2019 at 1:14 pm

         Ca de obicei cuvintele și povestioarele tale-mi merg la inimă, Condei! Păi înțelepciunea ta reiese clar din faptul că nu ești pe face-buc. ☺️
         Mulțumesc! Again! ☺️

         ApreciazăApreciază

4. 

   Poteci de dor

   octombrie 15, 2019 at 11:21 am

   Aura, pentru nimic în lume nu aş face ceva intenţionat să te supăr. Dar numai şi numai de dragul de a te vedea şi te tine ca pe tipa asta scoţând limba aşa, aş face ceva. Că tipa e delicioasă, apăi tu 😀
   Da, cam ştiu ce spui şi sunt tare fericită că am renunţat să mai postez pe contul personal de nişte anişori buni. Îl am, intru, citesc ce-mi place şi gata. Sunt scutită de din astea şi e tare bine aşa. Pe contul de blog nu e cazul.
   Nu ştiu cum şi dacă se poate scăpa, ştiu că sunt înverşunaţi şi acuză uşor oamenii din categoria asta. Dar dacă poţi, dă ignore de tot, să nu-ţi mai pese, să nu-i laşi să te afecteze.

   ApreciazăApreciat de 1 persoană

   Răspunde
   1. 

      Aura B. Lupu

      octombrie 15, 2019 at 1:20 pm

      Potecuță, tu n-ai face rău nici unei muște!
      Îți mulțumesc pentru încurajare și te îmbrățișez cu maare drag!
      🙏❤️🥰🤗😍💝

      ApreciazăApreciat de 1 persoană

      Răspunde
      1. 

         Poteci de dor

         octombrie 15, 2019 at 1:37 pm

         Şi eu îţi mulţumesc!

         ApreciazăApreciat de 1 persoană

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.