Adidași albi

Știți voi ce-nsemnau adidașii albi pă vremuri? Ce sacrificii, ce combinații, ce conspirații și ce eforturi uriașe erau depuse ca să faci rost de ei? La câte banane, portocale, zahăr, unt și făină, din porțiuca ta primită lunar, renunțai? Sau o dădeai la schimb, pentru o pereche de adidași albi? Cât îi spălai, cât îi îngrijeai și cât îi bibileai ca să te țină cât mai mult?
Cum erai în stare să mergi cu trenul până în București o zi (sau noapte) întreagă, numa’ ca să ajungi la magazinul unde o cunoștință ți-a pus deoparte o pereche, mărimea 38? Ce dacă erau c-o mărime mai mare? Nu conta! Ajungeai acolo năuc de oboseală, zdruncinat, cu curu’ plat de la atâta stat, amorțit și zăpăcit de forfota capitalei, cu care nu erai obișnuit.
Și totul dispărea în ceață, când îi vedeai pe ei: mult visații tăi adidași albi! Îi pipăiai, îi miroseai (mmm, ce aromă! piele, nou, ce miros minunat!), îi strângeai la piept! Ieșeai din transă când tanti vânzătoarea îți trăgea un cot:
– Încearcă-i, repede! Că deschid imediat magazinul și, dacă-i vede lumea, rămâi fără ei!

Să ai adidași albi pe vremuri? Era… răsfăț, huzur! O dezmierdare, desfătare! Un… alint!
Dar ce alint!
😂

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
19/09/2019

Reclame

7 gânduri despre „Adidași albi

  1. Ei da! Eu știu… Pot continua de aici, din perspectiva aceluia care nu și-a putut permite la vremea aceea, dar se uita în jos, pe furiș, la minunățiile altora. Cu jind. Un băiat cu adidași albi, avea magnet și la fete. Da. Pentru că și ele… În loc să privească spre ochii mei de culoarea castanelor, care le-ar fi prins aripi de înger pe spate, la buzele mele fragede care le-ar fi legănat cu versuri de Minulescu, tot în jos priveau. Și pantofii mei bloncoși, cu cioc de rață, așa buni erau de șutat cu ciudă în castanele căzute pe trotuar… Ce mai cădeau castanele…Și visele mele de adolescent cădeau. Și când le loveam, se duceau cât colo. Tocmai acum le redescopăr. Una, câte una. Acum un an, mi-am cumpărat o pereche de adidași albi. Să am și eu! Parcă nici nu sunt așa de frumoși, cum au fost aceia de atunci. Dar îmi sun dragi că sunt ai mei. Nu am unde să-i încalț, că nu prea e vreme bună pentru ei, așa că mai mult îi păstrez neumblați. Pentru cândva. Când voi porni să îmi caut toate castanele lovite cu șutul…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Măi Condei, măi! Cum mă emoționezi tu pe mine de fiecare dată!!! Ieri i-am încălțat și io pe-ai mei, prima oară, că nu-mi prea venea să-i port, aș fi dormit cu ei mai degrabă! 🤣 Eh, după multe-am suspinat și eu, după o romanță meschină și-un zbor de triolete… după castane coapte… după frăguțe…
      🙏💙

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.