Sunt zile în care meditația și rugăciunea nu-s suficiente pentru ca-n capul meu să fie liniște. Câteodată zgomotul gândurilor ce nu vor să plece devine asurzitor.

Și-atunci îmi pun căștile, sonorul pe maxim și le-astup cu muzică. Vor nu vor musai să plece, alungate de-un rock sălbatic, de-o doină jelită sau de-o vioară ce plânge.

Cine-mi vede play-list-ul se crucește. Metallica alături de Vivaldi, Tudor Gheorghe cu David Guetta, Irina Rimes și Deva Premal.

Fără să mă declar o cunoscătoare, mă ghidez după ceea simt când ascult o melodie. Dacă stârnește ceva în mine, rămâne. Dacă nu, ne spunem „La revedere”.

Am și câte-o „obsesie” din când în când. Și-atunci o ascult pe repeat până ceea ce-a stârnit în mine se mai potolește, se mai cumințește și revin, cât de cât, la normal.

Vântul care de câteva zile suflă-n drâmbă, alături de câte-o „ropotă” de ploaie și-un frig din ăla…