Credenț

Credențu’ bunei mele era cufărul comorilor. Acolo se-ascundeau bunătățile și ce era mai de valoare. Nu c-ar fi avut buna mea aur și argintărie, biata avea doar câteva blide mai acătării – de porțelan, cum le zicea, nu de tablă! – și vreo câteva ștergare „de sărbătore”, pe care le ținea acolo împreună cu câteva caramele, (de unde ciocolată atunci?) mentosane și nelipsitele eugenii pe care le păstra pentru noi.

Fusese un credenț vechi, ce mirosea ciudat, dar pe care buna mea-l feștise într-un albastru de Voroneț și-l pictase cu flori și modele, cu multă migală și răbdare și-l transformase buna mea, cu pensula magică, într-un dulăpior minunat, ce împlinea dorințe. Să mă vezi stând înaintea credențului cu ochii-nchiși și mânuțele împreunate, rugându-mă din tot sufletul meu de copil să-mi crească aripi ca să pot zbura depaaarte, ca și fluturii ce-i văzusem în grădină, sau să se coacă și cireșele alea-odată, mai repede! sau Ursu, cățelul meu să poată și el vorbească, nu doar să latre!

Molfăiam apoi fericită mentosanele, câte două odată de-mi dădeau lacrimile de la atâta mentol, da-mi părea bine că odată cu lacrimile și mucii curși, pe care buna mi-i ștergea zâmbind cu colțul zadiei, ținându-mă blând de-obraji, mi se mai desfunda și mie nasu’ ăla veșnic înfundat.

Dacă ar fi fost după mine m-aș fi băgat să dorm în el, dar avea rafturi și nu-ncăpeam, că încercasem io odată când buna era prin gradină și nu reușisem…

Credențu’ magic nu mai e demult, buna mea dragă nici ea. Dar magia lor persistă. În albastru cerului, în florile câmpului, în zborul fluturilor și-n menta zdrobită-n palme, pe care-apoi o inspir adânc…

Și zâmbesc.

O zi cu zâmbet să aveți!

Cu zâmbet și cu iubire,

Aura B. Lupu

13/06/2019

 

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€1,00

 

Reclame

8 gânduri despre „Credenț

  1. Ce frumos… Credenț. Și cuvântul e interesant. Nu am în bagajul amintirilor mele așa ceva. Erau bufetul, șifonierul…. dar cumpărate de-a gata și lustruite din fabrică. La o tanti unde mergeam cu mama când eram copil am văzut un dulap cu flori pictate, făcut manual și foarte interesant pentru ochii mei curioși. Acesta din poză chiar are un albastru de voroneț și pictura este măiastră. Îmi place mult. Și povestea și…totul.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Mitana o chema. O femeie înaltă, vânoasă, care a muncit toată viața ei la colectiv, necunoscând odihna decât în ceasurile târzii ale zilei, sau când timpul era neprielnic pentru muncă. Îmi doresc ca o dată să-i dedic o povestire. Ea și cu o altă tanti, Ilinca, m-au fascinat prin duritatea traiului lor rudimentar și plin de greutăți.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Bunica mea era Maria 🙂 care la fel, a muncit și la colectiv din greu, și-acasă în ograda și-a crescut 4 copii și-o droaie de nepoți. Traiul era greu pe-atunci pentru mulți dar și frumos. Eram sclavi da’ măcar munceam în aer liber, acum suntem sclavi în corporații, de-abia ce mai vedem cerul din când în când…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.