Credențu’ bunei mele era cufărul comorilor. Acolo se-ascundeau bunătățile și ce era mai de valoare. Nu c-ar fi avut buna mea aur și argintărie, biata avea doar câteva blide mai acătării – de porțelan, cum le zicea, nu de tablă! – și vreo câteva ștergare „de sărbătore„, pe care le ținea acolo împreună cu câteva caramele (de unde ciocolată atunci?), mentosane și nelipsitele „Eugenii” pe care le păstra pentru noi.
Fusese un credenț vechi, ce mirosea ciudat, dar pe care buna mea-l feștise într-un albastru de Voroneț și-l pictase cu flori și modele, cu multă migală și răbdare și-l transformase buna mea, cu pensula magică, într-un dulăpior minunat, ce împlinea dorințe. Să mă vezi stând înaintea credențului cu ochii-nchiși și mânuțele împreunate, rugându-mă din tot sufletul meu de copil să-mi crească aripi ca să pot zbura depaaarte, ca fluturii ce-i văzusem în grădină, sau să se coacă și cireșele alea odată, mai repede! Sau Ursu, cățelul meu, să poată și el vorbească, nu doar să latre!
Molfăiam apoi fericită mentosanele, câte două odată, de-mi dădeau lacrimile de la atâta mentol, da-mi părea bine că odată cu lacrimile și mucii curși, pe care buna mi-i ștergea zâmbind cu colțul zadiei, ținându-mă blând de-obraji, mi se mai desfunda și mie nasu’ ăla și respiram în sfârșit în voie!
Dacă ar fi fost după mine, m-aș fi băgat să dorm în el, dar avea rafturi și nu-ncăpeam, că încercasem io odată când buna era prin grădină, și nu reușisem.
Credențu’ magic nu mai e demult, buna mea dragă nici ea. Dar magia lor persistă. În albastru cerului, în florile câmpului, în zborul fluturilor și-n menta zdrobită-n palme, pe care-apoi o inspir adânc. Și zâmbesc.
O zi cu zâmbet să aveți!
Cu zâmbet și cu iubire,
13/06/2019
Fragment din cartea „Trăirile Aurei” pe care și voi o puteți avea în biblioteca voastră, e la un click distanță pe site-ul editurii Libris, în librăria on-line Cărturești, pe EMag etc.
Mulțumesc!
Citește românește!
Susține autorii români, cumpără-le cărțile!
#citimromânește #sprijinimautoriiromâni
https://carturesti.ro/product/search/trairile%20aurei
Donație
Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!
€10,00
Aura B. Lupu 
Eu n-aş mai ieşi de acolo şi mi-e bine numai când mă uit la el, apăi să mă şi ascund în el! Mi-ai umplut iar sufletul de amintiri dragi şi tare-ţi mulţumesc pentru asta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag, Potecuță! Și-mi pare bine c-avem același fel de amintiri!
🙏❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoase amintiri! Seamana cu ce-am trait. 🙂 Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Numai bine și ție îți doresc Ina! Mulțumesc!
❤️🌹🌸
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumos… Credenț. Și cuvântul e interesant. Nu am în bagajul amintirilor mele așa ceva. Erau bufetul, șifonierul…. dar cumpărate de-a gata și lustruite din fabrică. La o tanti unde mergeam cu mama când eram copil am văzut un dulap cu flori pictate, făcut manual și foarte interesant pentru ochii mei curioși. Acesta din poză chiar are un albastru de voroneț și pictura este măiastră. Îmi place mult. Și povestea și…totul.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc mult Costi(n)! Tanti la care-ai fost poate era bunica mea… 🤩
ApreciazăApreciază
Mitana o chema. O femeie înaltă, vânoasă, care a muncit toată viața ei la colectiv, necunoscând odihna decât în ceasurile târzii ale zilei, sau când timpul era neprielnic pentru muncă. Îmi doresc ca o dată să-i dedic o povestire. Ea și cu o altă tanti, Ilinca, m-au fascinat prin duritatea traiului lor rudimentar și plin de greutăți.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bunica mea era Maria 🙂 care la fel, a muncit și la colectiv din greu, și-acasă în ograda și-a crescut 4 copii și-o droaie de nepoți. Traiul era greu pe-atunci pentru mulți dar și frumos. Eram sclavi da’ măcar munceam în aer liber, acum suntem sclavi în corporații, de-abia ce mai vedem cerul din când în când…
ApreciazăApreciază