Fără (titlu)

Plecase de-acasă fără țintă, ca mai în toate plecările ei, dintr-un impuls ce se cerea urmat fără-ntârziere și pe care știa că n-avea rost să-l înfrunte, singura dată când o făcuse, gustul amar și senzația de pierdere fuseseră atât de intense și de acute încât nu mai voia să riște să le-ncerce aiurea, doar din comoditate.

O comoditate greu de-nfruntat acum, când mergea mână-n mână cu lipsa oricărei dorințe, căutarea solitudinii și linsul rănilor, în siguranța și liniștea casei sale, ce o transformaseră dintr-o persoană activă, sociabilă și plină de viață, într-o singuratică-depresivă, cu accese de furie pe lume și pe destin, pe care le manifesta diferit dar, cel mai adesea (și sigur!) ștergând și curățând cu sârg, a câta oară? încăperile pe care acum oricum nimeni nu le mai deranja. Își dădea seama de inutilitatea ștergerii prafului inexistent și-a covoarelor deja periate dar nu se putea stăpâni, era un ritual de liniștire, de calmare a minții ce-o lua razna când își amintea. Spera, dorea, implora, cerșea ca durerea să dispară la fel cum petele imaginare și urmele de murdărie inexistente dispăreau (imaginar), sub cârpele mânuite metodic, eficient și care lustruiau conștiincios fiecare bucățică de mobilă, fiecare colțișor de încăpere.

Când la final totul strălucea de curățenie și-n aer se simțea mirosul de dezinfectant, se așeza obosită pe canapeaua protejată de-un pled croșetat, cu franjuri și modele mari, pătrate, în culori vibrante, contrastând cu sobrietatea livingului ce combina doar tonurile terne de gri, maro și bej. Privea mulțumită-n jur, satisfacție care însă nu dura mult, înlocuită dur, brutal, de-aceeași durere de care fugise la-nceput.

Și-atunci își îngropa fața-n pernă plângând, urlând, mușcând din ea ca o fiară și bolborosind rugăciuni. Amorțită și secătuită cădea apoi într-un somn agitat, plin de suspine și lacrimi, care-o lăsa parcă și mai fără vlagă, mai ostenită decât atunci când adormise.

Marc nu mai era acolo dar o parte din ea refuza să creadă asta și se încăpățâna să-l caute, să-l vadă, să-l audă. Ciulea urechile la fiecare zgomot al casei vrând, silindu-se să recunoască într-un scârțâit, un trosnet, urma pașilor lui. Se amăgea și se auto-flagela dar nu reușea să depășească absența lui, după cum o îndemnau toți cei apropiați, cu căldură și preocupare, dar Evei părându-i-se ca fiind insensibili și neînțelegători. Nimeni nu înțelegea durerea și chinul ei, renunțase să le mai explice, îl vedea pe Marc peste tot și nicăieri, fiecare obiect din casă purta amprenta lui, reamintindu-i-l de fiecare dată când îl atingea; în orice obicei banal îl regăsea și-l aștepta, de exemplu împărțitul bolului cu cereale, ei îi plăceau fructele uscate iar lui fulgii de ovăz așa că, în mod automat, îi separa, lăsându-i deoparte, pentru Marc.

Cioburile bolului izbit apoi de perete, când își amintea că era un gest inutil, erau mărturia neadaptării ei la noua situație.

Rătăcind pe străzile pustii, fără pelerina de ploaie și fără țintă, cu obrajii biciuiți de ploaia rece și vântul tăios, Eva plângea în voie, lacrimile amestecându-se nevăzute cu picăturile ploii. Murmura nedeslușit, printre suspine, aceeași întrebare chinuitoare, la care nu găsea răspuns: „De ce Marc? De ce?”.

Aura B. Lupu

25/05/2019

 

 

Reclame

2 gânduri despre „Fără (titlu)

Lasă un răspuns la pogaciblog Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.